Pierderile firmelor din cauza fraudelor s-au dublat in doi ani

Autor: Adriana Rosoga 01.11.2007
Companiile romanesti au inregistrat in ultimii doi ani pierderi de 13,7 mil. dolari (circa 9 mil. euro) provocate de infractiuni de natura economica, valoare dubla fata de 2005, conform unui studiu realizat de compania de audit PricewaterhouseCoopers (PwC). "Valoarea pierderilor din Romania s-a dublat fata de anul 2005, pe fondul majorarii pagubelor la nivelul unei companii de la 200.000 de dolari la 400.000 de dolari", a precizat Ermelinda Beqiraj, senior manager servicii consultanta analiza disputelor si investigatiilor in cadrul PwC. Din cele 77 de firme intervievate, 36,4% au fost victimele unei infractiuni economice, in medie fiecare companie suferind peste sapte incidente de frauda in ultimii doi ani. In ceea ce priveste autorii fraudelor, aproximativ 20% erau angajati ai societatii, jumatate facand parte din conducerea de varf. Cel e mai multe fraude sunt inregistrate la nivelul firmelor cu peste 5.000 de angajati, iar tipul de frauda cel mai des mentionat (23% din repondenti) este furtul, care a generat pierderi de aproximativ 3,47 mil. dolari. "Valoarea pierderilor din Europa Centrala si de Est a ajuns in ultimii doi ani la 1,43 mld. dolari, nivel care este afectat puternic de fraudele din Federatia Rusa, care ajung la 1 mld. dolari", a adaugat Beqiraj. La nivel global, totalul pierderilor directe declarate de catre companii au insumat 4,2 mld. dolari.