Niculae s-a aliat cu rusii pentru afaceri in energie

Autori: Autor test , Dragos Prioteasa 29.10.2007
InterAgro, grupul romano-britanic condus de omul de afaceri Ioan Niculae, si grupul olandez Vimetco (cu actionari rusi in spate), proprietarul combinatului de aluminiu Alro Slatina, au semnat un contract pentru construirea unei centrale de energie electrica la Turnu Magurele.
Contractul semnat intre cele doua grupuri este premergator formarii unei companii mixte, in care fiecare va avea 50% din capital.
"Investitia va fi de 1,24 miliarde de dolari. Partea de equity va fi asigurata in proportie de 25-30% de InterAgro si Vimetco prin societatea mixta, iar restul de 70% vor fi luati de la un consortiu bancar", a spus pentru ZF Ioan Niculae, presedintele InterAgro.
Fiecare dintre semnatarii contractului va avea dreptul la jumatate din energia produsa de centrala cu o capacitate instalata de 1.000 de MWh. Ene rgia va fi obtinuta prin arderea carbunelui, materia prima urmand sa fie adusa pe Dunare din Ucraina si Rusia. "Este un proiect de mare anvergura, dupa parerea mea mai mare decat cel de la Cernavoda", spune Niculae.
Cele doua reactoare care functioneaza deja la Cernavoda produc impreuna 1.400 de MWh, iar la finalizarea reactoarelor 3 si 4, in 2014, complexul va produce in total 2.800 de MWh. Centrala de la Turnu Magurele este programata sa fie data in folosinta in 2012.
Grupul InterAgro este unul dintre cei mai importanti producatori de ingrasaminte chimice pentru agricultura din Romania.
Alro are in componenta, pe langa combinatul de la Slatina, producatorul de alumina Alum Tulcea si producatorul de profile din aluminiu Alprom Slatina. Combinatul, cel mai mare din Europa Centrala si de Sud-Est, consuma circa 7% din energia romaneasca.