Iasitex vrea sa investeasca 12,4 mil. euro in societati din grup

Autor: Marius Moldovan 26.10.2007
Conducerea producatorului de textile Iasitex Iasi (IASX) a convocat la finele lunii viitoare Adunare Generala, in vederea participarii la mai multe majorari de capital social in cadrul grupului Serviciile Comerciale Romane (SCR), controlat de omul de afaceri Stefan Vuza, cu fonduri care depasesc 12 mil. euro. Iasitex vrea sa participe cu 7,8 mil. euro la majorarea capitalului social al A2 Impex, un alt aport important, in valoare de 10,2 mil. lei (3,06 mil. euro), fiind cel la capitalul Caromet Caransebes (ARMT), in vederea realizarii obligatiilor de investitii din contractul de privatizare al societatii. De asemenea, se va discuta si participarea la majorarea de capital social al firmei A6 Impex, cu suma de 2 mil. lei (0,6 mil. euro) si achizitia a 0,6 mil. act iuni ale Somes SA la valoarea nominala, detinute de A6 Impex. Actionarii Iasitex vor mai hotari achizitionarea a 10.000 de actiuni la SCR, in schimbul a 5 mil. lei (1,5 mil. euro), precum si achizitionarea unui teren in suprafata de 7.200 metri patrati, situat in localitatea Dej, in limita a 100.000 euro.