Caromet Caransebes cere 4 mil. euro de la actionari

Autor: Marius Moldovan 23.10.2007
Societatea Caromet Caransebes (ARMT) intentioneaza sa stranga suma de 13,6 mil. lei (4 mil. euro) de la actionari pentru a majora capitalul social al companiei la 38 mil. lei (11,1 mil. euro). Daca actionarii societatii vor fi de acord cu aceasta majorare, compania va emite 5,4 mil. de titluri fara prima de emisiune, la valoarea nominala de 2,5 lei fiecare. Acestea vor putea fi subscrise de catre actionari in termen de 60 de zile de la data publicarii in Monitorul Oficial. Caromet Caransebes produce constructii si structuri metalice si este controlata de Iasitex Iasi, care detine 93,28% din actiuni. Actiunile companiei au crescut cu 5,69%, ultima tranzactie perfectandu-se la valoarea de 3,9 lei.