Austriecii de la Mezzanine Management si-au deschis reprezentanta in Romania

Autor: Mediafax 23.10.2007
Mezzanine Management, companie austriaca care acorda finantare de tip mezanin, care combina imprumuturile si participarile la capitalul social, si-a extins operatiunile pe piata romaneasca, primul pas fiind deschiderea unei reprezentante, informeaza Mediafax.

"Am ales sa deschidem un birou in Romania, deoarece este o piata care devine din ce in ce mai sofisticata. Dat fiind faptul ca activitatea de fuziune si achizitii s-a dezvoltat in ultima perioada, observam o crestere a cererii de solutii de finantare complexe, in care finantarea de tip mezanin completeaza imprumuturile oferite de banci si investitiile furnizorilor de capital", a afirmat, marti, intr-o conferinta de presa, directorul executiv al companiei, Franz Hoerhager.

Mai multe stiri pe www.mediafax.ro