Banca Transilvania a vandut BT asigurari pentru 90 mil. euro (Update)

Ziarul Financiar 18.10.2007
Banca Transilvania (TLV) a anuntat vanzarea pachetului majoritar de 90% pe care-l detinea la compania de asigurari BT Asigurari catre grupul francez Groupama in cadrul unui deal de circa 90 mil. euro. Tranzactia evalueaza BT Asigurari la 100 mil. euro.

Pretul final al tranzactiei ar putea fi mai mare, fiind conditionat si de rezultatele pe 2007 ale asiguratorului, potrivit reprezentantilor Bancii Transilvania.

In primul semestru, BT Asigurari a inregistrat o cifra de afaceri de 40 mil. euro, cu 40% mai mare decat in perioada similara a anului trecut. Societatea se claseaza pe locul al noualea pe segmentul de asigurari non-viata si pe locul 12 pe asigurari de viata.

Groupama,unul dintre cei mai mari asiguratori din Franta, a realizat anul trecut afaceri de 14,16 mld. eur o si un profit net de 753 mil. euro. Compania are subsidiare in Spania, Italia, Marea Britanie, Ungaria si Turcia, dar si in China si Vietnam.

Banca Transilvania a raportat in primele noua luni ale anului un profit net de 40 mil. euro, in crestere cu 58% fata de perioada similara a lui 2006. Actiunile TLV au crescut in deschiderea sedintei cu 0,54%, la 0,925 lei/actiune, capitalizarea bancii fiind de 1,69 mld. euro.