Ministrul finantelor: Bugetul pe 2008 are venituri totale de 39,6% din PIB

Autor: Mihai Bobocea 04.10.2007
Veniturile totale ale bugetului pe 2008 ar putea ajunge la aceasta pondere prin cresterile de baza de impozitare si prin atragerea fondurilor UE, sustine ministrul finantelor Varujan Vosganian.

Fara a lua in calcul fondurile europene (de circa 2,5% din PIB), bugetul pe anul viitor va dispune de incasari de 37,1% din Produsul Intern Brut, fata de 34,6% din PIB, cat este programat pentru 2007.
"Anul acesta vom avea probabil veniturile bugetare realizate in proportie de 98%-99% fata de program, adica o pondere de 33%-34% din PIB, comparativ cu programul de 34,6%. Anul viitor, datorita cresterii bazei de impozitare si a imbunatatirii colectarii, veniturile totale ale bugetului ar putea ajunge, excluzand fondurile europene, la 37,1% din PIB", explica ieri Vosganian.
In acest moment, veniturile bugetului pe 2007 sunt la circa 97,5% din program, a declarat ministrul.
Atat proiectul de modificare a Codului fiscal, cat si proiectul de buget vor fi discutate astazi in sedinta de Guvern. Vos ganian estimeaza ca anul viitor imbunatatirea colectarii si reducerea economiei gri (salarizarea ascunsa, de exemplu) si impozitarea economiei naturale (agricultura) ar putea aduce, impreuna, un plus de venituri de peste 1% din PIB (adica circa 1,4 miliarde de euro).
Cat priveste fondurile europene, bugetele pe 2007 si 2008 includ in calculul hartiei fonduri europene de 2,3% din PIB, respectiv 2,6% din PIB. In 2007, circa jumatate din fondurile europene cuprinse contabil in calculul bugetului vor fi angajate. Cu alte cuvinte, fondurile angajate anul acesta ar putea fi de 1,1%-1,2% din PIB, fara insa ca acesti bani (adica 1,3-1,4 miliarde de euro) sa intre efectiv in acest exercitiu bugetar.
Bugetul pe anul viitor prevede un deficit de 2,7% din PIB, ceva mai redus decat cel programat anul acesta (2,8% din PIB). Veniturile bugetului general consolidat sunt estimate sa creasca in 2008 cu 21% (in lei). Spre comparatie, veniturile bugetului consolidat au crescut in primele noua luni ale acestui an cu 20% in lei.
Pentru intreg anul, programul pe 2007 prevede o crestere de 33% - de altfel, aceasta este si explicatia pentru care veniturile bugetare se afla sub program in primele noua luni ale anului.
"Septembrie este prima luna de anul acesta cand veniturile bugetului de stat au depasit programul stabilit de incasari, fiind cu 1% mai mari", a explicat Vosganian. Fata de 97,5%, acum, el estimeaza ca veniturile totale ale bugetului consolidat ar putea ajunge la 98%-99% comparativ cu programul stabilit in urma ultimei rectificari bugetare, operate luna trecuta.
Conform prevederilor din proiectul de buget, veniturile bugetului de stat ar putea creste cu 18% anul viitor, in timp ce incasarile bugetului de pensii sunt prevazute sa creasca cu 41%, pentru a acoperi majorarea pensiilor.

Inca pe plus, dupa primele noua luni
Veniturile bugetare pe primele noua luni au depasit cu 20% incasarile din aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor de la Ministerul Economiei si Finantelor. Cea mai mare crestere de incasari o au bugetele locale, cu un plus de 42%, urmate de bugetul de pensii (plus 22%). Per total, veniturile bugetare pe primele noua luni ale anului sunt de aproape 86 de miliarde de lei, adica 26,3 miliarde de euro. Dupa noua luni, bugetul general consolidat inregistra, conform ministrului finantelor, un excedent de circa 0,2% din PIB. Pentru intreg anul, obiectivul de deficit este de 2,8% din PIB, dar realizarea va fi de circa 2% din PIB, estimeaza MEF.

Pe ce tinte macro contam anul viitor
Bugetul pe 2008 este construit pe o crestere economica de 6,5%, avand in vedere un Produs Intern Brut de 440 mld. lei (138,4 mld. euro). Cursul mediu prognozat pentru la anul este de 3,18 lei / euro, iar inflatia este de 3,8%, la finele lui decembrie 2008. Exporturile vor fi de circa 34,9 mld. euro (plus 17,1% fata de 2007), importurile vor fi de 60,78 mld. euro (plus 18,1%), iar deficitul comercial, de 25,88 mld. euro. Deficitul de cont curent va fi de aproximativ 13,3% din PIB. Numarul de salariati va creste cu 2%, adica aproape 100.000, iar salariul mediu net va fi de 365 de euro. Toate estimarile sunt extrase din buletinul de toamna al Comisiei Nationale de Prognoza.