Dan Sultanescu: Patriarhul mare si patriarhul mic

Autor: Dan Sultanescu 02.10.2007
Dincolo de nesfarsitele si exageratele sezatori televizate despre sansa motiunii de cenzura si despre consecintele pe care aceasta le va avea nu doar asupra guvernului atacat, dar si asupra initiatorilor sai, agenda publica romaneasca a cunoscut, in aceste zile, o alta stire, cu o greutate politica si sociala infinit mai mare. Este vorba de intronizarea (ciudat termen!) Prea Fericitului Daniel, noul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
Evenimentul de duminica din dealul Patriarhiei este unul de maxima importanta pentru crestinii ortodocsi din Romania, fiindca rolul patriarhului in activitatea Bisericii este esential. Un bun patriarh poate sa acordeze Biserica la viata cotidiana si sa transforme institutia intr-un model de functionalitate. In vremuri in care capitalul social romanesc este ca si inexistent, lipsa de credinta este una din principalele dificultati in calea afirmarii si consolidarii mesajului Bisericii. Neincrederea generalizata, care pleaca de la lipsa de consideratie pentru institutii (ca semn al reciprocitatii unei relatii tot mai alienante) si ajunge pana la lipsa de respect pentru aproapele nostru (fie ca este ruda, prieten sau vecin), a devenit o regula in societatea romaneasca post-tranzitie.
In aceasta societate, valoarea suprema este una strict materiala, din simplul motiv ca aceasta este singura care poate fi usor si incontestabil masurata si recunoscuta. Alte elemente de valoare, precum educatia, cultura, pregatirea profesionala, talentul, empatia, spiritul civic sunt mult mai usor de ignorat, dat fiind ca nu mai exista repere care sa consolideze standarde legitime. Incepe anul universitar, iar exemplul lipsei de repere si de standarde recunoscute este la indemana. A termina o facultate este, in Romania de astazi, un pariu foarte complicat, fiindca diploma in sine nu asigura niciun spor automat la salariu, nicio garantie a recunoasterii competentei, nicio sansa in plus pe piata muncii. Fiecare este obligat sa se descurce pe cont propriu si sa isi defineasca propriile criterii de performanta.
In acest climat de neincredere absoluta, un reviriment al mesajului ortodox ar putea fi binevenit. Macar pentru ca de acest reviriment ar putea profita spiritul comunitar si capitalul social. Ceremonia de duminica este, din acest punct de vedere, un exemplu al unei functionari aproape perfecte a unei institutii, care ar putea sa se ridice la nivelul asteptarilor. Un moment spectaculos al ceremoniei a fost acela in care cate un inalt prelat oferea cate un simbol al noii puteri pe care o detine astazi PF Daniel. Momentul culminant a fost acela in care asezarea pe tron, cu toate simbolurile puterii deja primite, a fost ghidata de catre principalul contracandidat al noului patriarh, mitropolitul Bartolomeu Anania. A fost un gest simbolic, de unitate si de forta, prin care Biserica Ortodoxa incearca sa arate enoriasilor ca nu e divizata si ca este capabila sa functioneze in continuare ca un tot.
Pentru societatea divizata si polarizata in urma scandalurilor politice fara precedent din ultimii doi ani, acest moment a fost o binemeritata schimbare. Ne-am putea imagina, pornind de la acest exemplu, un comportament similar in politica? O investire in functia de premier a unui adversar al lui Traian Basescu, de exemplu, in care acesta sa nu scape cateva amenintari neprotocolare, ba mai mult, sa spuna cat de vrednic este cel investit? Cu siguranta, nu. Politica romaneasca, sub zodia distructiva a lui Traian Basescu, isi continua traseul deconstructiv, fara a pune ceva diferit si mai bun in loc.
Tot duminica, dupa protocolul de intronizare, am vazut si mesajul pe care Traian Basescu l-a transmis noului patriarh. Dorind sa iasa, din nou in evidenta, presedintele l-a decorat pe PF Daniel si a dat cateva indemnuri. O analiza pe mesajul presedintelui arata o realitate in oglinda: in tot discursul sau, presedintele nu a facut nici o referire la "credinta". A vorbit despre "creativitatea" (?) bisericii si despre solidaritatea de destin cu natiunea. A sugerat ca Biserica sa se implice in "actiuni concrete de prevenire a saraciei si a coruptiei" si despre nevoia dialogului si a cooperarii cu celelalte biserici si culte. Dar, in afara de aceasta, nimic despre credinta si despre recladirea acesteia. Ca si cum mesajul i-ar fi fost facut de un consilier prea ocupat, care a compilat grabit ce a avut si care nu s-a gandit prea mult la context. Iar presedintele a fost prea timorat sau plictisit pentru a adauga ceva de la el. In interiorul unei institutii in care este doar tolerat, presedintele si-a recapatat adevarata statura.
De duminica, Romania a capatat o noua figura importanta in spatiul public. PF Daniel, asa cum a aparut si la dialogul televizat de TVR duminica seara, pare un personaj capabil sa lanseze mesaje de forta si sa se implice in actiuni prin care sa relanseze Biserica in actualul climat. Si, cel mai important, capabil sa ofere un mesaj de speranta in credinta si un exemplu de unitate. Pentru moment, spre deosebire de celalalt "patriarh" secular al Romaniei de astazi (presedintele tarii), PF Daniel prefera o comunicare institutionalizata, punand in prim-plan Biserica si mai putin pe sine insusi. Exemplul sau ar trebui sa fie util si pentru politica, desi imi este foarte greu sa cred ca va fi urmat. Ar fi nevoie ca in politica sa existe oameni care sa inteleaga ca stabilitatea unei natiuni consta in stabilitatea institutiilor sale (formale sau nu) si nu in succesul (inevitabil temporar) al unor persoane.

Dan Sultanescu este directorul executiv al Institutului PRO