Intarirea leului a dublat creditul de retail in valuta

Autor: Razvan Voican 26.09.2007
Soldul creditelor in valuta contractate de persoane fizice s-a dublat in august fata de aceeasi luna a anului trecut, urcand la peste 30 mld. lei (aproape 9,4 mld. euro), conform datelor BNR.
Fata de iulie 2007, creditul in valuta pentru persoane fizice a crescut cu nu mai putin de 14,2%, dinamica spectaculoasa fiind antrenata de aprecierea accelerata a leului. Per ansamblu, creditul in valuta a consemnat in august o crestere anuala exprimata in euro de 73,2%, in timp ce creditul in lei a crescut cu doar 34,3% in termeni reali. Rezultatul acestor dinamici diferite: pentru prima data dupa luna martie 2006, creditul in valuta a redevenit preponderent in sistemul bancar cu o pondere de 50,6% chiar si dupa statisticile BNR, care nu includ creditele pe care bancile locale le "externalizeaza" in bilanturile bancilor-mama. Rev enirea la preponderenta euro readuce in discutie eficienta miscarilor de dobanda ale BNR, principalul instrument cu impact direct asupra politicilor de creditare in valuta ale institutiilor de credit fiind rezerva minima obligatorie in valuta, deja la un nivel foarte ridicat de 40%.
Si creditul neguvernamental total a accelerat in luna august cu o crestere de 50,2% fata de aceeasi perioada din 2006, pana la 122,09 miliarde de lei (peste 38 mld. euro). In iulie cresterea anuala fusese de 46%.
"In masura in care se pastreaza tendinta de depreciere a monedei in care populatia primeste veniturile fata de cea in care contracteaza creditele, se poate intra in incapacitate de plata, pentru ca s-ar putea sa nu poti achizitiona valuta necesara achitarii ratelor", a declarat Florian Libocor, analist-sef la BRD-SocGen.
Creditul total in valuta a accelerat in pasi mari din iunie pana in august, de la un ritm anual de crestere de 42,6% in iunie la 60,5%, reflectand efectul intaririi leului pana la un raport de 3,11 lei pentru un euro in iulie.
Motorul cresterii imprumuturilor contractate in moneda straina a fost clientela de retail a bancilor: viteza de crestere a soldului creditelor a urcat de la 42,6% in iunie la 100,5% in august.
In acelasi timp, creditul in valuta pentru companii a marit pasul intr-un ritm mai lent, de la 25,6% in iunie la 39% in august, insa socoteala nu include finantarile obtinute sau contabilizate in afara.
"Cresterea ponderii creditului in valuta era anticipata. Acest trend s-a format in 2006, cand BNR a majorat rezervele minime obligatorii pentru lei, ceea ce a determinat procesul de substitutie", apreciaza Ciprian Dascalu, senior economist al ING Bank Romania, citat de Mediafax.
Florian Libocor considera ca majorarea ponderii creditului in valuta reprezinta un semnal negativ pentru BNR, prin prisma faptului ca banca centrala are drept obiectiv castigarea increderii populatiei prin masuri de impulsionare a utilizarii monedei nationale, primul element fiind tranzactiile majoritare in lei.
Tranzactiile majoritare sunt, din punct de vedere al valorii, cele rulate pe credit.
In paralel cu cresterea rapida a indatorarii in valuta, persoanele fizice si-au majorat economiile in lei: acestea au consemnat in august o crestere anuala de 52%, fata de un ritm de 46,2% in iunie. In schimb, depozitele in valuta ale companiilor au scazut cu 4% fata de nivelul inregistrat in august 2006, in timp ce depozitele in lei au urcat cu 17,6% in termeni reali.