CE a adoptat un proiect care prevede divizarea marilor grupuri energetice

Autor: Mediafax 19.09.2007
Comisia Europeana (CE) a adoptat, astazi, un proiect de masuri care prevede divizarea marilor grupuri energetice, precum E.ON si Electricite de France, pentru separarea operatiunilor de productie de cele de distributie, cu scopul cresterii concurentei, informeaza Mediafax.

Companiile de utilitati vor fi obligate sa vanda retelele de distributie a energiei sau sa transfere controlul asupra acestora unor operatori independenti.

Masurile vor contribui la cresterea investitiilor in infrastructura, precum si la accesul mai usor al unor noi firme in sectorul energetic, potrivit reprezentantilor CE.

Executivul comunitar cere in acelasi timp statelor membre sa-i acorde dreptul sa respinga prin veto incercarile unor companii din afara Uniunii de a prelua participatii mari sau chiar controlul asupra retelelor de gaze si electricitate din Europa.

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro.