Profitul Nutricom Oltenita a scazut de peste zece ori, in S1, iar afacerile au stagnat

Autor: Mediafax 18.09.2007
Producatorul de nutreturi Nutricom Oltenita a inregistrat in primul semestru o cifra de afaceri de 39,6 milioane de lei (11,88 milioane de euro), aproape egala cu cea consemnata in perioada similara a anului trecut, in timp ce profitul net a scazut de peste zece ori, la 990.000 de lei, informeaza Mediafax.

Pentru primele sase luni din 2006, compania a raportat o cifra de afaceri de 39,3 milioane de lei si un profit net de 10,2 milioane de lei.

Titlurile companiei sunt listate pe bursa Rasdaq, iar in sedinta de astazi cotatia actiunilor a scazut cu 1,63%, la 1,21 lei. Lichiditatea companiei a fost de aproape 5.400 de lei.

Mai multe stiri pe site-ul www.mediafax.ro.