Inarmarea Romaniei (I)

Unul dintre politicienii de prim-plan ai Romaniei, care se bucura in sondaje de o credibilitate de cel putin 51 la suta, s-a referit la 6 august 2007, la Marasesti, la o parte dintre "actorii" politici din perioada 1914-1916, concluzionand: "Inceputul ostilitatilor din Primul Razboi Mondial ne-a gasit cu o armata nepregatita, din cauza politicienilor inconstienti". Pe aceasta tema, publicam incepand cu acest numar fragmente din volumul lui Catalin Fudulu, intitulat Anghel Saligny (1854-1925). Aspecte din activitatea sa, in pregatire la Editura Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane.

Observatiile generalului Rudeanu
Cei care au fost la putere in perioada respectiva nu sunt greu de identificat: reprezentantii Partidului National Liberal, condusi de Ion I.C. B ratianu (1864-1927). Esecul campaniei din 1916 apartine insa atat politicienilor, acuzati de coruptie, cat si unor ofiteri incompetenti, cum a fost cazul generalului Dumitru Iliescu (1865-1940). La aceste doua aspecte se adauga faptul ca aliatii au fortat intrarea Romanei in razboi, intr-un moment in care inzestrarea armatei romane inca nu se finalizase.
Problema inzestrarii armatei romane s-a pus in mod serios dupa Campania din 1913. Dotarea s-a accelerat dupa evenimentele de la Sarajevo, cand Francisc Ferdinand, arhiducele mostenitor de Austria, si ducesa de Hohenberg, sotia acestuia, au fost asasinati in timp ce vizitau orasul, la 28 iunie 1914, de studentul bosniac Gavrilo Princip (1894-1918), membru al unei societati secrete care tinea de miscarea nationalista iugoslava. Serbia nu a acceptat ultimatumul Austro-Ungariei, intre cele doua state intervenind starea de razboi, la 28 iulie 1914.
Romania, desi aderase la Tripla Alianta in 1883, a ramas neutra fata de conflict, in baza hotararii Consiliului de Coroana de la Sinaia (3 august 1914). Se invoca articolul al doilea al tratatului de aderare, care prevedea obligatia Romaniei de a acorda ajutor numai daca unul dintre membrii tratatului s-ar fi aflat intr-o stare defensiva, ceea ce nu era cazul in situatia respectiva. Interesant este aspectul ca, exceptandu-l pe P.P. Carp, participantii la Consiliul de Coroana au fost de acord cu solutia neutralitatii, hotararea respectand demnitatea si interesele Romaniei.
Cum politicienii romani au dorit sa realizeze idealul national, neutralitatea a fost considerata o solutie de moment. Premierul Ion I.C. Bratianu a fost constient ca, in cazul in care Romania renunta la neutralitate, armata nu putea sa faca fata unui razboi, mai ales ca Generalul Vasile Rudeanu l-a informat, la 9 noiembrie 1914, despre acest aspect: "Daca intram in razboi cu munitiile ce avem, dupa doua saptamani de lupte, o parte din artileria noastra va fi silita sa inceteze focul; alta parte, dupa trei saptamani, iar la o luna si jumatate, intreaga noastra artilerie, din lipsa de munitii nu va mai putea lupta. Dupa aproximativ o luna de razboi si o treime din infanteria noastra va fi silita sa inceteze lupta. Celelalte doua treimi, lipsite de sprijinul artileriei, nu vor putea tine mult. Ostirea noastra va merge la infrangere".

Completarea carentelor
Pentru cresterea capacitatii combative a armatei romane erau necesare depozite de armament si munitii, piese de schimb si alte materiale de razboi, care sa permita inlocuirea pierderilor suferite pe frontul de lupta. Al doilea razboi balcanic (1913), in care s-a implicat si Romania, a reliefat lipsa echipamentului militarilor, care a fost completat cu ceea ce si-au adus soldatii de acasa. "Cine nu-si aminteste de batalioane cari aveau armele legate cu sfori - afirma generalul Dumitru Iliescu -, merindele in traiste aduse de acasa de oameni, cartusele legate in batiste si puse in traista la un loc cu painea. Cea mai mare parte avea drept echipament doar o capela si o arma fara curea". Ministerul de Razboi a inceput sa completeze carentele din 1913, in perspectiva intrarii Romaniei in primul razboi mondial. In acest context, fiecare corp de trupa a primit sume de 50.000-100.000 lei pentru imbunatatirea echipamentului. S-au cumparat materii prime din Romania, iar constituirea unor comitete de doamne a ajutat la cusutul rufelor. De asemenea, scolile profesionale si scolile de fete din "mai toate orasele tarii au dat un concurs si un ajutor foarte mare".
Pentru aprovizionarea armatei cu echipament si subzistente s-a creat la Ministerul de Razboi o Comisie de Aprovizionare a Serviciului Intendentei, compusa din sapte membri. Comisia lucra dupa-amiaza in baza unui plan de aprovizionare cu echipament, intocmit de intendentul general al armatei. Materialele se cumparau prin licitatie si se aprobau, in prealabil, de catre ministrul de razboi.
O alta masura luata de Ministerul de Razboi, la solicitarea lt.col. Papana, directorul Armamentului, si a generalului Dumitru Iliescu, secretar general, a fost aceea de a se forma, prin Decizia nr. 128/ 6 aprilie 1915, o Comisie Tehnica Industriala, compusa din sase membri condusi de inspectorul general Gr. Stratilescu, in calitate de presedinte. Comisia trebuia sa prezinte armatei un raport din care sa reiasa unde se puteau produce in industria privata din Romania materiale de razboi, necesare armatei; sa analizeze modul in care, din punct de vedere tehnic, puteau fi satisfacute "nevoile armatei"; sa propuna imbunatatirea industriei private pentru ca aceasta sa corespunda scopului propus; sa controleze, din punct de vedere tehnic, executarea comenzilor importante "facute de armata in industria privata".
Comisia a functionat pe langa Directia 8 armament, "unde i se pun la dispozitie birourile, materialul si personalul necesar, compus din: un registrator, un copist, un dactilograf si un desenator precum si un automobil". Membrii comisiei primeau o diurna de 15 lei/ zi, iar presedintele, 30 lei lei/ zi. De asemenea, Ministerul de Razboi le rambursa cheltuielile de transport facute in interes de serviciu si le platea cate un permis "de liber parcurs" pe Caile Ferate Romane, pe vasele Serviciului Maritim Roman si pe cele ale Navigatiei Fluviale Romane.

Dotarea fabricilor
Comisia a prezentat, periodic, rapoarte Ministerului de Razboi. In memoriul din 18 aprilie 1915, se preciza ca industria privata si atelierele statului puteau fabrica proiectile de toate calibrele, explozibili, bombe de aeroplan, grenade de transee, bombe incendiare, gaze asfixiante, aruncatoare de grenade si de mine, casti si paturi de arme. De asemenea, Comisia Tehnica Industriala a propus marirea productiei in stabilimentele militare de la Arsenalul Armatei, Pulberarie, Pirotehnie si construirea unei cladiri noi pentru Pirotehnie. Generalul Gr. Stratilescu i-a solicitat lui Ion I.C. Bratianu, ministru de razboi, prin Nota nr. 1.327/ 20 aprilie 1915, sa incadreze personal tehnic competent in cadrul industriei metalurgice, pentru sustinerea efortului de razboi. Specialistii au fost alesi din cadrul scolilor de meserii din Romania. Personalul trebuia, la mobilizare, sa depinda de Ministerul de Razboi, pentru a putea fi mentinut la scolile de meserii din Bucuresti, Iasi, Craiova si Galati, "care vor concura si ele la realizarea munitiilor noastre".
Comisia tehnica a studiat, la Arsenal, posibilitatea construirii unor proiectile din fonta. Au fost realizate incercari de tragere cu un obuzier de camp de 120 mm si cu doua tunuri de 63,5 si respectiv, 75 mm. S-au tras 10 lovituri cu fiecare gura de foc si s-a mai facut o "tragere de cinci srapnele pentru a se stabili modul comportarii dispozitivului percutant al focoaselor". Cele trei piese de artilerie s-au deformat in timpul tragerilor, din cauza spargerii unor proiectile in teava. Concluziile au fost mentionate in Procesul-verbal nr. 3/1915. Din aceasta cauza, Ministerul de Razboi a hotarat sa nu se mai foloseasca focoase cu dispozitiv percutant la obuzierul de 120 mm si scoaterea acestuia din uz, insa tunurile de 63,5 si 75 mm au fost pastrate in dotarea artileriei de camp, chiar daca au avut abateri de la linia de tragere.
In ceea ce priveste modul in care industria privata a contribuit la inzestrarea armatei romane, acest aspect rezulta din Nota nr. 2.167/13 mai 1915, pe care lt. col Papana, directorul armamentului, i-a trimis-o lui Ion I.C. Bratianu, precizand ca la cererea a opt fabrici s-a aprobat sa se puna la dispozitia acestora 36,4 tone otel in bare de 82 mm, pentru efectuarea unor comenzi de proiectile de artilerie.
In baza Memoriului din 6 aprilie 1915, Ministerul de Razboi a creat, la 10 noiembrie 1915, Directia Generala a Munitiilor "cu tot personalul, civil si militar, care incepe imediat organizarea industriei private si a stabilimentelor militare, in vederea unei productii cat mai intinse".