Poate fi populara muzica clasica?

Autor: Parau Oltea Serban 31.08.2007
Festivalul International "George Enescu" pare sa demonstreze de cateva editii incoace ca un raspuns pozitiv la aceasta intrebare poate avea acoperire. Miile de spectatori prezenti in fiecare seara la Sala Palatului, la multmediatizatul septembrie enescian, sunt o dovada incontestabila in acest sens.
In plus, anul acesta se pare ca vor exista conditii de auditie chiar mai bune decat la editiile anterioare. Sala Palatului a fost gratulata cu cele mai stranii apelative de cand a fost redata circuitului concertistic pentru Festivalul "Enescu". Se pare ca, anul acesta, cei care nu au ocolit nici pana acum sala din cauza conditiilor de auditie destul de indepartate de ideal vor avea satisfactii in plus. Cel dintai nemultumit era insusi directorul festivalului, dl. Ioa n Holender, care a recomandat o serie de specialisti din Germania si Austria pentru optimizarea acusticii Salii Palatului, amenajarea electroacustica a acesteia fiind realizata in final exclusiv cu sprijinul financiar al sponsorilor. Primii care vor beneficia de aceste avantaje vor fi solistii si publicul galei de opera care va deschide festivalul maine, 1 septembrie. Un public din care nu vor lipsi oficialitatile si cei care doresc sa fie vazuti la o "inaugurare".
Dar publicul autentic de festival ramane cel care va umple cele 4.000 de locuri ale salii la ora 19.30, din 6 pana in 23 septembrie, la acele concerte "populare" despre care vorbeam la inceput, chiar daca unele vor pune din plin la incercare cunostintele muzicale ale celor prezenti. Sa nu va imaginati programe cu valsuri si polci de Strauss. Pentru ca vor fi interpretate Simfoniile a VII-a sau a VIII-a de Mahler, Messiaen, Sibelius, Prokofiev, Hindemith, Enescu din plin, dar si suficient Beethoven, Brahms, Liszt, Bizet sau Cesar Franck. Pentru amanunte, programul festivalului este permanent adus la zi si poate fi consultat pe www.festivalenescu.ro.
Sa nu uitam doua "recorduri" ale actualei editii. Numarul lucrarilor inscrise in concursul de compozitie este de 119 (la sectia pian fiind 39 de concurenti din 16 tari, iar la sectia vioara 34 de concurenti din 15 tari) si, trecand in cu totul alta zona, anul acesta se inregistreaza un record al valorii sponsorizarii (in bani si servicii), care ajunge la aproximativ 1.600.000 RON.

Cifre cu sunet
n La festival participa 25 de orchestre simfonice si de camera, 14 straine si 11 romanesti.
n Vor avea loc 66 de concerte in Bucuresti si 16 in tara, plus cele din Piata Festivalului.
n 55 de concerte vor fi transmise live la Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical.

Recomandarilor pe care vi le-am facut de-a lungul lunii august in acest colt de pagina privind concertele de la miezul noptii si Piata festivalului le mai adaugam acum cateva ce privesc liniile principale de concerte, cele de la Ateneu de la ora 17 si cele de la Sala Palatului de la ora 19.30, fara a uita sa va amintim ca, intre 2 si 6 septembrie, Ateneul gazduieste interesante concerte de muzica contemporana romaneasca, iar diminetile de week-end sunt rezervate tot muzicii romanesti si chiar exclusiv lui Enescu (nu ratati recitalul Luiza Borac din 23 septembrie de la Sala Mica a Palatului, ora 11). De asemenea, baletul este gazduit de Teatrul National - compania Bejart Ballet putand fi vazuta in 21 sau 22 septembrie de la ora 18, iar la Opera din Bucuresti pot fi vazute mai multe spectacole, fie clasice - Carmen, Traviata, Tosca, fie moderne - O noapte furtunoasa de Paul Constantinescu sau Ultimele zile, ultimele ore de Anatol Vieru, dar nu Oedipe. Este prima editie a festivalului in care nu se canta suprema capodopera enesciana.
In principiu, un abonament la toate concertele din 6 pana in 23 septembrie la Sala Palatului si la Ateneu este solutia optima, dar nu oricine are timp pentru o astfel de cura de muzica clasica, asa ca ma voi rezuma la cateva recomandari, spectacole la care cu noroc mai puteti gasi bilete daca va grabiti. Concertele Filarmonicii din Dresda din 13 si 14 septembrie cu Raphael Fruhbeck de Burgos la pupitru propun Simfonia a VIII-a de Mahler si drama lirica La vida breve de Manuel de Falla, cu Dan Grigore solist in Concertul pentru pian nr. 2 de Rachmaninov. Orchestra Nationala a Rusiei va fi dirijata de Charles Dutoit (Suita Romeo si Julieta de Prokofiev), cu pianista Martha Argerich ca solista (15 septembrie) si apoi de Cristian Mandeal (Tablouri dintr-o expozitie de Mussorgski-Ravel si suita Carmen de Scedrin-Bizet - 16 septembrie). Urmeaza cuplul de concerte dirijate de Valery Gergiev, cu Rotterdam Philharmonic Orchestra (17 si 18 septembrie), ambele concerte fiind destul de pretentioase ca repertoriu: L'Ascension de Messiaen, Simfonia a VII-a de Mahler, lucrari de Enescu, Wagner si Sibelius (Concertul pentru vioara cu Leonidas Kavakos). Misa de Leonard Bernstein va fi prezentata in prima auditie romaneasca de Orchestra Nationala si Corurile Radio in seara de 19 septembrie. Finalul festivalului este semnat de London Symphony Orchestra in 20 septembrie cu Horia Andreescu si Maxim Vengerov (Concertul pentru vioara si orchestra de Ceaikovski) si in 21 septembrie cu Sir Colin Davis si Evgenyi Kissin (Concertul pentru pian si orchestra nr. 5 de Beethoven) si, in sfarsit, de Filarmonica din Munchen. Celebra orchestra dirijata mult timp de Sergiu Celibidache va evolua in ultimele doua seri ale festivalului sub bagheta lui Ion Marin (foto), cu un program cuprinzand Mathis der Mahler de Hindemith, Simfonia a V-a de Prokofiev, Suita I si Simfonia I de Enescu si in final Carmina Burana de Carl Orff.
La Ateneul Roman la ora 17, am senzatia ca va voi recomanda exact concertele la care nu mai puteti intra decat la "un bilet in plus". Totusi, e bine sa stiti ca pe 8 septembrie canta Zukerman Chamber Players, pe 10 septembrie Camerata Lysy, pe 14 septembrie pianistii Martha Arge-rich si Nelson Freire (un interesant program la 4 maini si respectiv doua piane), pe 16 septembrie pianistul Murray Perahia, pe 18 septembrie Trio "Beaux Arts", iar pe 20 septembrie L'Ensemble Intercontemporain, concert la care probabil veti gasi bilete, dar pe care il recomand cu caldura tuturor celor curiosi sa auda muzica contemporana intr-o interpretare ce atinge perfectiunea.
Si daca nu locuiti in Bucuresti sau daca, fiind bucurestean, nu reusiti sa scapati din capcana rutinei zilnice, in ambuteiajele din Bucuresti, la adapostul aerului conditionat din masina, nu va ramane decat sa ascultati la radio, pentru ca festivalul va fi difuzat integral de Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical.