Cioroianu cere publicarea corespondentei cu MAE din Moldova

Autor: Mediafax 31.08.2007
Ministrul de externe Adrian Cioroianu i-a propus omologului sau moldovean, Andrei Stratan, publicarea corespondentei dintre ei referitoare la situatia creata la Sectia consulara a Romaniei de la Chisinau, dar l-a invitat pe acesta sa faca primul pas. "Ele nu sunt documente secrete, asa incat, ca sa inlaturam orice nelamurire, eu sunt dispus sa le facem publice", a spus ministrul. "S-a dat de inteles ca noi am fi fost informati despre implicarea unor diplomati romani in eliberarea vizelor, dar ca nu am fi luat masuri", a spus Cioroianu. El a spus ca autoritatile de la Bucuresti nu au informatii concrete care sa confirme implicarea consulului roman la Chisinau, Alexandru Rus, intr-un caz de luare de mita.