HeidelbergCement, crestere de 40% a vanzarilor de ciment

Ziarul Financiar 30.08.2007
Grupul german HeidelbergCement a realizat in primul semestru o crestere de 40% a vanzarilor de ciment fata de aceeasi perioada a anului trecut, datorita vremii favorabile de la inceputul anului si cresterii spectaculoase din constructii.
Temperaturile ridicate de la inceputul anului au dat peste cap previziunile initiale ale jucatorilor de pe aceasta piata, insa este dificil de estimat daca ritmul din primul semestru se va mentine si in a doua parte a anului.
"Vremea favorabila din primul trimestru, cu temperaturi intre 10 si 15 grade, cresterea spectaculoasa din constructii, cat si proiectele imobiliare din Bucuresti si din tara, precum si lucrarile la inflastructura rutiera au dus la cresterea vanzarilor din aceasta perioada", spune Mihai Rohan, directorul general Carpatcement Holding, divizia locala a grupului german.
HeidelbergCement a realizat in primul semestru pe piata romaneasca afaceri de 164 milioane de euro, in crestere cu circa 40-50%, pe toate cele trei divizii, ciment, agregate si betoane. "Daca se mentine trendul ascendent inregistrat in prima parte a anului, estimam ca in 2007 cifra de afaceri va creste cu aproximativ 20% fata de 2006, pe toate cele trei divizii", precizeaza Rohan.
Grupul german a anuntat pentru acest an investitii de 187,7 mil. lei (circa 56 mil. euro), din care peste 50% au fost deja realizate. Cele mai importante investitii, finalizate in prima jumatate a anului, au vizat instalarea unor mori de carbune la fabricile din Deva si Bicaz, pentru folosirea carbunelui drept combustibil primar pentru arderea clincherului.
HeidelbergCement a realizat anul trecut in Romania o cifra de afaceri de circa 278 milioane euro, in crestere cu 39%, suma incluzand rezultatele obtinute de cele trei divizii ale grupului, respectiv ciment, betoane si agregate. Divizia de ciment a grupului a consemnat un avans de circa 40%, ajungand la 221 mil. euro.
Germanii de la HeidelbergCement impart piata locala a cimentului cu elvetienii de la Holcim si cu francezii de la Lafarge, fiecare avand aproximativ o treime din piata locala, estimata anul trecut la circa 500 mil. euro.