110 milioane de euro, primul exit al unui fond de investitii
Ziarul Financiar
30.08.2007
European Convergence Property Company (ECPC), fond administrat de compania britanica Charlemagne Capital, a vandut trei imobile de birouri - Millennium Business Centre (vizavi de Bursa de Valori Bucuresti, langa Biserica Armeneasca, PGV Tower (in zona Vitan) si Construdava I (in Pipera), achizitionate pe rand pentru o suma totala de 89,1 de milioane de euro, intre lunile februarie si iulie ale anului trecut.
In aceste conditii, profitul investitorilor britanici depaseste 20 de milioane de euro, ceea ce calculat la volumul investitiilor inseamna un randament de aproape 25% in aproximativ un an. Tri pla tranzactie este foarte importanta din trei motive. Intai, pentru ca este cea mai mare tranzactie de birouri, apoi, pentru ca este unul dintre primele mari fonduri germane care intra pe piata si, in plus, este primul exit al unui fond cotat la bursa. Randamentele la momentul vanzarii au fost de 6,40% pentru Millennium Business Centre (foto), 6,55%, in cazul PGV Tower si 7,20% pentru imobilul Construdava I, au precizat reprezentantii ECPC. Randamentul este factorul principal in cazul investitiilor imobiliare si este calculat ca raport intre veniturile anuale obtinute din exploatare si suma investita.
Investitori de acest gen, care fac parte din gigantii financiari ai lumii, au acces la finantare cu dobanda de Euribor (acum 4,52% la 12 luni) plus 0,5%, in conditiile in care o finantare la o rata a dobanzii de Euribor plus 1,5% este considerata ieftina. Ei pastreaza in general cladirile cumparate timp de 3-7 ani si cauta sa le administreze cat mai eficient pentru un randament cat mai inalt.