Fiul bucataresei (I)

"- Si cand a decedat soacra dumneavoastra?
- Acum vreo 11-12 ani.
Ce functie avea, cu ce s-a ocupat?
- A fost bucatareasa.
-Toata viata?
- Da."

...dupa o lunga pauza meditativa, batrana doamna murmura cateva cuvinte, vorbind parca numai pentru sine: "Am facut o prostie mare... Bucuresti mi-a trebuit! Eu am facut prostia. Eu l-am convins pe sotul meu sa mergem in Bucuresti"... Era in 6 mai 2001, se intampla undeva in Brasov, in cartierul de vile vechi din spatele Cinematografului Patria. Stejarel Olaru, colegul si bunul meu prieten, era in pantaloni scurti si sandale. Totusi, printr-o fericita intamplare a istoriei, doamna Elisabeta Aranici, fosta Gall, pensionara, 78 de ani, sotia fostului colonel de securitate Pavel Aranici, l-a primit in casa si i-a povestit.
Aceasta a fost ultima piesa in reconstituirea, atata cat s-a putut de fidela, a destinului unui fost coordonator al actiunilor operative ale Securitatii impotriva asa-zisilor "banditi" din munti. Practic, intamplarea ne-a scos in cale, lui Stejarel si mie, posibilitatea de a investiga avatarurile prin care a trecut inaltul functionar al Securitatii de la momentul in care intra in miscarea comunista de tineret din ilegalitate si pana la caderea in dizgratie, in anii national-comunismului. "Caci ce e viata, daca nu o oglinda sparta", cum spuneam noi, comentand veseli ca am intrat in viata unui om cu sandalele istoriei, democratiei si literaturii?
Dar sa va spun cum am ajuns in acea zi de 6 mai 2001 in aceasta poveste. Intamplarea a facut deci sa vedem un dosar de verificare din arhiva Comitetului Municipal de partid Brasov, in care se face o foarte scurta trecere in revista a trecutului tovarasului Aranici Pavel, nascut in 16 aprilie 1904, la Satu Mare. Numele nu reprezenta (pentru noi doi, pe atunci tineri "in arsita verii") tocmai o necunoscuta. Stiam ca Aranici comandase Serviciul "Bande" din cadrul Securitatii si aveam in copie o serie de sinteze privind activitatea acestui serviciu in perioada 1952-1953, semnate de el. Era cald, desi era mai. Am dat cateva telefoane. Stejarel isi facuse un ceai Lipton de fructe. Vorbeam, vorbeam, in vreme ce il vedeam pe el cum mesteca mai intai alene in ceasca si apoi striveste plicul. Cam cand colegul meu isi termina ceaiul, am reusit sa-l conving pe directorul de la Romradiatoare, fosta Uzina de Cabluri si Radiatoare, fosta glorie a economiei noastre socialiste si de tranzitie, sa putem face o copie a dosarului fostului magazioner Aranici. N-am stat pe ganduri atunci cand omul a spus: "Sa vina acum". Stejarel a luat ultima inghititura de ceai, si-a incheiat sandalele si a iesit pe usa.
Apoi am luat la rand tot ce stiam, din documente sau din ce se publicase, despre acest om care a coordonat toate actiunile de "curatire" a Romaniei de "banditi": de la impuscarea tinerilor din Spermezeu, despre care am scris pana acum, la toate executiile sumare facute de Securitate in acei ani si la tot ce s-a intreprins impotriva rezistentei armate impotriva comunismului. Cand Stejarel s-a intors cu o copie dupa dosarul sau de cadre, am stiut ca acesta era omul. Cum il puteam gasi? Atunci am avut ideea sa cautam in cartea de telefon. Am aflat deci, sunand la familia Aranici, la capatul firului fiind o batrana amabila, ca Aranici murise in 1995. Doamna Elisabeta, o batrana subtire cu parul vopsit roscat, infundata intr-un fotoliu care parea sa o faca si mai mica si inconjurata afectuos de doua pisici grase, a fost de acord sa povesteasca despre sotul sau. Despre "fiul bucataresei", cum l-a numit de cateva ori, sau despre cel pe care noi il stiam drept inspiratorul unora dintre cele mai tulburatoare orori comise de Securitate.
Pavel Aranici nu si-a cunoscut vreodata tatal. Mama sa, Iuliana, a fost "de profesie servitoare" la Satu Mare, cum releva un act scolar al unicului ei fiu. Dupa care a lucrat ca bucatareasa mai intai intr-un restaurant din Oradea, apoi intr-altul la Cluj. O femeie autoritara, care i-a dictat fiului actiunile chiar si multa vreme dupa casatoria lui cu Elisabeta. Poate de aceea, batrana cufundata in acel fotoliu si inconjurata de afectiunea pisicilor nu s-a sfiit sa ne vorbeasca cu dragoste, dar si cu naduf despre sotul ei, despre "fiul bucataresei", ajuns colonel de Securitate.
Despre istoria maririi si decaderii lui, despre care cred ca trebuie stiuta, chiar daca, dupa acte si aparente, este povestea unui magazioner de la Romradiatoare Brasov. Caci in magazia sa stau bine infasurate in hartie maronie si vaselina atat istoria, cat si moartea.