Oferta de preluare obligatorie a Ceramica Iasi a esuat

Autor: Mediafax 22.08.2007
Oferta publica de preluare obligatorie a Ceramica Iasi (CERE), derulata in perioada 31 iulie-20 august de catre actionarul majoritar, Ugirofin BV, pentru achizitionarea a 34,1% din capitalul producatorului de caramizi si tigle, a esuat, intrucat firma olandeza nu a reusit sa cumpere nicio actiune. Pretul oferit de actionarul majoritar a fost de 6,58 lei/actiune, cu mult sub cotatiile de pe piata RASDAQ din ultima luna, cuprinse intre 10,5 lei si 13,5 lei. Operatiunea a fost intermediata de societatea de brokeraj Raiffeisen Capital & Investment. Astfel, pentru participatia de 34,12% pe care intentiona sa o achizitioneze, actionarul oferea 36,64 mil. lei (11,2 mil. euro). In sedinta de tranzactionare de marti, cotatia Ceramica Iasi a avansat cu 7,76%, la 12,5 lei/actiune, valoarea transferurilor fiind de 1,14 mil. lei . Tinand cont de ultimul pret, capitalizarea companiei pe piata RASDAQ este de 62 mil. euro.