Buffett vinde in Romania zboruri private de lux

Autor: Roxana Grigorean 16.08.2007
NetJets, compania de avioane private a celui de-al doilea cel mai bogat om din lume, Warren Buffett, are sase clienti printre milionarii Romaniei, potrivit unor surse de pe piata.
Compania a intrat pe piata locala in urma cu un an, dar abia in luna iunie are un partener de alianta, pe Mike Costache, cunoscut drept country manager al Maserati Romania. El nu a dorit sa-si nominalizeze clientii.
Politica NetJets este de a vinde fractiuni din avion, cea mai mica fractiune fiind de 1/16. Pretul pentru 1/16 dintr-un avion mic porneste de la 406.250 de dolari (circa 300.000 de euro), potrivit unui articol de anul trecut al revistei Fortune. Pe langa aceasta suma, clientul plateste un pret lunar de intretinere, de minimum 5.000 de euro, la care se adauga un cost de minimum 2.500 de euro pe ora de zbor. Tot odata, dupa cinci ani, clientul poate vinde fractiunea detinuta companiei.
Compania NetJets se adreseaza in principal oamenilor de afaceri care zboara in jur de 400 de ore pe an. De asemenea, clientii NetJets beneficiaza de flexibilitate, intrucat avionul are posibilitatea de a ajunge pe aeroporturile din Romania in circa 10 ore de la comanda.
NetJets a fost infiintata de Richard Santulli in 1986 ajungand acum cea mai mare companie de acest gen din lume, potrivit www.netjets.com. In 1998, miliardarul Warren Buffett a cumparat compania, dupa ce trei ani a fost client al acesteia. In momentul de fata 600 de jeturi private fac parte din NetJets.
Piata aeriana de lux din Romania are cresteri constante de la an la an, oamenii de afaceri fiind din ce in ce mai selectivi. Companiile care opereaza zboruri charter precum Tiriac Air sau Eurojet au din ce in ce mai multe cereri din partea oamenilor de afaceri de pe piata.
Eurojet, diviza de chartere a grupului Rompetrol, se asteapta la o dublare a cifrei de afaceri in acest an, pana la 4 mil. euro. Tarifele practicate de companie pornesc de la 2.500 euro/ora. Totodata, Tiriac Air opereaza 450-500 de curse charter pe an, cele mai solicitate destinatii fiind Moscova, Nisa, Viena, Paris si Milano.