Billa Romania intentioneaza sa deschida peste 10 supermarketuri in 2008

Ziarul Financiar 12.08.2007
Compania de retail Billa Romania, parte a grupului german Rewe, intentioneaza sa deschida anul viitor peste zece supermarketuri, inclusiv in Bucuresti, a declarat directorul general al firmei, Marcel Haraszti.
"Nu pot spune cate magazine vom deschide (in Capitala - n.r.), insa Bucurestiul reprezinta prioritatea noastra in cazul extinderii, deoarece aici exista un potential mare pentru supermarketuri, avand in vedere ca in prezent nu sunt destule", a spus Haraszti.
Anul acesta, Billa a deschis trei supermarketuri, in Aeroportul Otopeni, la Giurgiu si Medias, si intentioneaza sa mai inaugureze patru sau cinci unitati, printre orasele vizate numarandu-se Reghin si Bacau.
Potrivit directorului general al Billa, compania intentioneaza sa accelereze ritmul de expansiune si sa adopte o politica mult mai flexibila in ceea ce priveste spatiul de vanzare al noilor magazine.
"Noile deschideri presupun constructia de magazine prin investitii greenfield, cumpararea de spatii in cladiri deja construite, inchirierea de spatii comerciale, precum si deschiderea de magazine in cadrul unor centre comerciale, astfel ca flexibilitatea noastra in ceea ce priveste spatiile de vanzare este foarte mare", a adaugat Haraszti. Mediafax