Terapia poate produce medicamente in urmatorii 3 ani

Autor: Ioana David 08.08.2007
Producatorul de medicamente Terapia Ranbaxy, unul dintre principalii jucatori de pe piata farmaceutica locala, a primit din partea Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) certificarea Good Manufacturing Practice pentru inca trei ani, pentru unitatea din Cluj.
Procedurile ANM prevad ca la interval de trei ani, producatorii sa fie inspectati pentru a se verifica respectarea acestor standarde.
"Certificarea a fost obtinuta pentru ambele fluxuri, atat pentru cel de produse sterile, cat si pentru cel de produse orale", a spus Dragos Damian, CEO al Terapia Ranbaxy.
La inceputul acestui an, ANM a recertificat GMP si cele doua linii de productie detinute de companie la fabrica din Bucuresti. In prima jumatate a acestui an, vanzarile producatorului au fost cu 30% mai mari, comparativ cu perioada similara a anului trecut, atingand valoarea de 66 mil. dol ari.
Exporturile Terapia Ranbaxy au atins anul trecut valoarea de 10 mil. dolari, cea mai mare pondere de 9 mil. dolari avand-o Faringoseptul, unul dintre produsele romanesti cel mai bine reprezentate pe pietele externe.
Compania, ce opereaza sub numele comercial de Terapia Ranbaxy, si-a planificat pentru acest an lansarea de 40 de produse noi.