Rodica Maniu: Farmecul picturii agreste

Autor: Mariana Vida 03.08.2007
In ultimii ani se constata o tot mai atenta aplecare a istoricilor de arta spre reevaluarea unor artisti peste a caror opera s-a asternut, nemeritat, aburul uitarii. Este si cazul pictoritei Rodica Maniu (1890-1958) careia i s-a deschis recent o importanta retrospectiva la Muzeul National de Arta al Romaniei.

Rodica Maniu provenea dintr-un mediu de intelectuali, care i-au oferit de timpuriu sprijinul pentru a-si implini vocatia. Sora a poetului Adrian Maniu si sotie a lui Samuel M?tzner, artist singular, admirator si companion al lui Claude Monet la Giverny, Rodica Maniu, la randul ei pictorita si acuarelista de mare talent, s-a dezvoltat intr-o ambianta culturala propice temperamentului ei melancolic si meditativ.
Printr-o selectie desfasurata cu sprijinul a mai multor colectii din tara, expozitia releva mai ales o componenta putin evocata in studiile dedicate artistei, care leaga lucrarile ei cu cele ale mentorilor spirituali de la Paris, de la Academiile Julian si la Grande Chaumiere: Charles Cottet (1863-1925) si Lucien Simon (1861-19945). Ana lizati de critica timpului ca reprezentanti ai "bandei negre" (foloseau, spre deosebire de impresionisti, o paleta intunecata, bituminoasa), cei doi artisti au fost intai de toate pictori ai Bretaniei, ai peisajului marin stancos si ai vietii aspre a marinarilor si pescarilor, revigorand traditia lui Courbet si a realismului sau coplesitor. Eleva lor romanca nu va ramane insensibila nici ca tematica, axata in cazul ei pe aspecte din lumea rurala, si nici ca factura, pe care o asimileaza in tonuri tari, de brunuri consistente, verde greu de China sau rosuri incendiare. Si ea va cauta, dincolo de pitoresc si anecdota, pe care le elimina deliberat din compozitiile sale, simboluri si rituri arhaice, pe care le evoca prin intermediul muncii femeilor de la tara. Viata vaduvelor bretone, victime ale deselor naufragii, evocata spre exemplu de Cottet, isi afla rezonanta la Rodica Maniu in gesturile hieratice ale femeilor ce culeg via, strang porumbul sau spala rufele. Personajele se transforma in adevarate zeitati (artista a fost de altfel si eleva pictorului simbolist, inspirat de antichitate, Rene Menard, 1861-1930), ce oficiaza ritualul solemn al muncii, la care simtim ecouri din monumentalitatea eterata a operelor lui Puvis de Chavannes.
Rodica Maniu a fost, alaturi de Maria Pillat Brates sau de Lola Schmierer Roth, o acuarelista de forta a perioadei interbelice. Lucrarile inspirate de calatoriile in Orient, la Damasc, la Ierusalim sau, mai aproape, la Balcic, cu exotismul lui provincial, ce amalgama etnii stravechi intr-o geografie spectaculara, sunt opere fruste si puternice, in care transparentele alterneaza sacadat cu pete picturale, opace, incarcate de o energie debordanta, telurica.
Prin intreaga ei opera, Rodica Maniu deschide in pictura romaneasca un capitol aparte, plin de farmec si de autenticitate.