Un incident diplomatic

Autor: Ion Bulei 03.08.2007
La 14 iunie 1905, echipajul crucisatorului rus Potemkin din flota Marii Negre se revolta impotriva hranei foarte proaste. Rusia toata era in acel moment ravasita de miscari sociale. Urmare a infrangerii in razboiul cu Japonia? Nu numai. Marele imperiu rus statea pe un ghem de contradictii. Astfel ca o revolta, inca una, nu surprindea.

Revoltele se aflau la ordinea zilei. Doar ca Potemkin era una dintre cele mai puternice nave ale flotei ruse. De fapt, era singura mare nava care ii mai ramasese Rusiei dupa dezastrul de la Tsushima, din 21-22 mai 1905.
Comandantii navei au incercat sa-i impuste pe revoltati. Dar intreg echipajul le-a luat apararea, asa ca ofiterii au ajuns ei in mare in locul rasculatilor, iar nava a arborat drapelul rosu al revolutiei. Mar inarii rebeli s-au straduit sa atraga de partea lor si echipajele celorlalte nave din flota Marii Negre, fara succes, insa. Cum zadarnica s-a dovedit si incercarea de a provoca o greva generala la Odesa. Porturile rusesti le-au ramas inchise rasculatilor, care au fost astfel lipsiti de alimente si combustibil. Acestia s-au indreptat atunci spre Constanta, unde nava a ajuns la 20 iunie, insotita de un torpilor. Aici, marinarii au cerut provizii, amenintand cu bombardarea portului (nava avea 4 tunuri de 305 mm si alte 30 mai mici, putand intr-adevar distruge instalatiile portuare ale Constantei si chiar orasul). Au inceput tratativele. Un repede schimb de telegrame intre Constanta, Bucuresti si Sinaia (era zi de duminica) a stabilit pozitia autoritatilor romane: echipajului, de circa 750 de persoane, i se cerea sa se predea, urmand ca membrii lui sa fie considerati dezertori obisnuiti, fara insa a li se permite sederea in tara, iar nava sa fie predata romanilor. Rusii n-au acceptat. Tratativele s-au intrerupt. Ministrul de razboi, generalul Manu, a poruncit sa nu i se dea echipajului rus niciun fel de alimente si sa nu i se ingaduie vreunei ambarcatiuni rusesti sa intre in port. Torpilorul rusesc chiar incearca sa intre, dar este intampinat de distrugatorul Elisabeta, care trage asupra lui doua obuze, unul de manevra, altul de lupta. Torpilorul face cale intoarsa si, impreuna cu crucisatorul Potemkin, paraseste portul Constanta, indreptandu-se spre Feodosia, unde se spera ca se vor gasi alimente si carbune. Incercarea nu reuseste si atunci marinarii rusi se reintorc la Constanta, la 25 iunie, si accepta conditiile romanesti. Ei insista doar sa nu fie predati tarului, iar autoritatile romane sunt de acord, fapt ce nemultumeste Rusia, care cere insistent ca rasculatii sa-i fie predati. Romania se opune predarii, invocand opinia publica din tara, care n-ar accepta sub nicio forma un astfel de gest lipsit de omenie si faptul ca nu exista nicio conventie de extradare intre Rusia si Romania. Exista doar o conventie de reciprocitate, care nu putea fi insa invocata, pentru ca "nu se putea afirma ca, asa cum sustine guvernul rusesc, toti membrii echipajului de pe Potemkin trebuie considerati criminali", scrie la Viena marchizul Palavicini, ministrul Austro-Ungariei la Bucuresti (citat dupa traducerea lui Sorin Cristescu).
Nava este preluata de autoritatile romane, iar pana la transferarea ei catre Rusia, aceasta ramane in portul Constanta, sub pavilion romanesc. Insarcinatul cu afaceri rus la Bucuresti, Lermontov, protesteaza oficial. Generalul Iacob Lahovari, ministrul de externe, nu accepta protestul, deoarece autoritatile romane trebuia sa supravegheze nava cu militari pe tot timpul cat aceasta se afla in custodia lor, iar garda romaneasca nu putea sta decat sub drapelul Romaniei, nu sub cel rosu al marinarilor rasculati si nici sub acela al tarului. Un raspuns abil, cum abil a fost tot comportamentul autoritatilor romane in acest incident. Romania a fost laudata si de tarul Nicolae, printr-o scrisoare trimisa lui Carol I, si de V.I. Lenin. Primul pentru returnarea navei, al doilea pentru azilul acordat marinarilor (singura data cand Lenin a laudat Romania). La 1905, Mica Romanie, tara dintre imperii, demonstra prin atitudini ca este o tara europeana.