Arthur Suciu: Intoarcerea saracilor
Autor:
Arthur Suciu
13.07.2007
Gandurile despre Ion Iliescu mi-au fost trezite de imensul scandal pe tema pensiilor. Stiti ca Iliescu a militat dintotdeauna in favoarea saracilor. Destinul sau politic este legat de aceasta problema si, daca ar fi sa definesc misiunea unui lider multa vreme dominant, as spune: este politicianul care a luptat pentru ca saracii sa nu mai fie saraci. Personalitatea lui Iliescu este inevitabil controversata; cu toate acestea, se poate afirma fara teama de a gresi ca el este cel care a insistat, din 1989 si pana astazi, cel mai mult pe rezolvarea problemei saraciei (a "polarizarii sociale", dupa cum o defineste adesea).
Imediat dupa scandalul iscat de condamnarea comunismului, criticii discursului tinut de Traian Basescu in fata Parlamentului au spus ca acest discurs nu rezolva mare lucru. Singura modalitate prin care comunismul ar putea fi condamnat in mod real ar fi schimbarea in bine a vietii oamenilor. Dar ce ar putea sa aduca aceasta marire consistenta a pensiilor, daca nu o schimbare in bine a vietii celor saraci?
Fac acum o comparatie intre dezideratele cuprinse in programele dreptei: condamnarea comunismului, reforma morala, deconspirarea Securitatii etc. si cele ale lui Ion Iliescu. Ma intreb daca nu cumva Iliescu are dreptate sa considere ca in eradicarea saraciei consta posibilitatea de depasire a comunismului. S-a spus ca Iliescu tine cu saracii, pentru ca are oroare de burghezi. Dar cati nu sunt care au oroare de saraci? Apoi, ca sa depasim aceasta gandire resentimentara, intr-adevar, forma prin care tarile occidentale au scapat de comunism a fost implementarea unor masuri sociale, cresterea nivelului de trai al muncitorilor, imburghezirea lor. Este exact ceea ce a propus si Iliescu.
Multi ani romanii au avut nostalgia comunismului, pentru ca in acea epoca pur si simplu au trait mai bine. Si atunci: cum sa condamni o perioada din viata ta, in care, de bine de rau, te descurcai? De umilintele la care ai fost supus atunci nici nu-ti poti da seama, cata vreme esti atat de preocupat de umilintele de astazi. Trebuie sa depasesti, din punct de vedere material, acea perioada, pentru a putea realiza ca astazi este mai bine decat a fost ieri, pentru a vedea ca ieri nu numai ca era rau, din punct de vedere financiar, dar era rau psihic, pentru ca te aflai neliber.
Cred ca obiectivele anti-comuniste ale dreptei au fost si raman legitime, dar de asemenea inclin sa cred ca si Ion Iliescu are dreptatea lui, ba chiar ca a vazut lucrurile mai in profunzime. Tocmai cand credeam ca toate se duc inspre dreapta, ca viitorul politic apartine dreptei si numai ei, ne vedem obligati sa reconsideram viziunea noastra despre stanga si sa remarcam inceputul victoriei lui Iliescu. E poate timpul sa-l dezbracam pe batran de hainele comuniste.
Arthur Suciu este analist politic in cadrul Institutului PRO