Afaceri in scadere cu 32,5% pentru Carbid-Fox anul trecut

Autor: Mediafax 28.06.2007
Compania Carbid-Fox Tarnaveni a raportat anul trecut o cifra de afaceri de 38,12 milioane lei (10,83 milioane euro), in scadere cu 32,5% fata de nivelul de 56,54 milioane lei, raportat in anul 2005, potrivit raportului financiar anual al companiei. Compania a raportat in intervalul analizat o pieredere de 15,02 milioane lei, cu 28,3% mai mare fata de nivelul de 11,7 milioane lei consemnat in anul 2005. Tribunalul Comercial Mures a dispus, in luna aprilie, intrarea in faliment a companiei ca urmare a cererii formulate de o firma creditoare din Brasov. Firma Transcargo International din Brasov a solicitat, la 6 martie, intrarea in faliment a producatorului de carbid pe motiv ca firma continua sa inregistreze pierderi, nu reuseste sa puna in aplicare planul de reorganizare votat si nu respecta programul de plati din cuprinsul acestuia. Fi rma creditoare a pretins de asemenea ca debitorul a ascuns cu rea-credinta faptul ca rezultatele sale economice sunt negative. Carbid Fox ar fi obtinut aprobarea planului de reorganizare dupa ce a sustinut ca in trimestrul patru al anului trecut urma sa vanda o cantitate de 13.700 de tone de carbid, insa veniturile nu s-au reflectat in patrimoniul firmei. Transcargo sustine ca si in cazul in care s-ar fi inregistrat aceste venituri din vanzarea productiei acestea nu ar fi acoperit nivelul pierderilor din primele trei trimestre, in valoare de 9,07 milioane de lei. Producatorul de carbid a anuntat in luna ianuarie ca a sistat productia intrucat nu detine fondurile necesare platii facturilor curente la electricitate catre compania Electrica, in valoare de 820.000 de lei. Carbid Fox avea, la acea data, datorii istorice de 12,4 milioane de lei catre Electrica, care urma sa fie achitate in termen de 18 luni de la data de 1 septembrie 2008, potrivit planului de restructurare al companiei aprobat de judecatorul sindic. Din luna decembrie pana in prezent compania nu a mai desfasurat activitati de productie, astfel ca nu a efectuat platile prevazute in planul de reorganizare. De asemenea, datoriile curente catre E.ON Gaz Romania se ridicau in luna ianuarie la doua milioane de lei.