Partea si intregul

Autori: Autor test , Daniel Cristea Enache 22.06.2007
Unul dintre proiectele de succes si vizibilitate ale Uniunii Scriitorilor, pus sub sigla mobilizatoare "Sa ne cunoastem scriitorii", ofera publicului nostru ocazia de a-i intalni in carne si oase pe cativa dintre clasicii in viata ai literaturii romane. George Balaita, Ileana Malancioiu, Ana Blandiana, Gabriela Adamesteanu, Alexandru George au fost, pe rand, omagiati la Sala Oglinzilor de la USR.

Omagiati nu prin discursuri ditirambice ale unor laudatori de conjunctura, ci printr-un adevarat turnir critic. Pentru ca fiecare dintre acesti scriitori a putut selecta patru nume de critici si istorici literari care sa vina si sa vorbeasca despre personalitatea autorului sarbatorit.
Un avantaj al acestei selectii, facuta transparent, consta in aceea ca participa comentatori avizati, care au citit opera scriitorului in cauza. Un altul e de ordin statistic si comparativ. Cand, dupa mai multe editii, s-a tras linie si s-a adunat, s-a putut vedea ca exista un critic - Gabriel Dimisianu - pentru care au optat majoritatea scriitorilor. Nu e rau sa stim cine sunt criticii pe care se mizeaza si cine sunt cei de care autorii nostri mari se pot dispensa...
Un singur impediment apare in aceasta frumoasa desfasurare de forte, si el e de natura psihologica. Oricat de mult l-ai pretui pe un autor, iti e greu sa faci elogiile pe care le merita cu prisosinta, cu el de fata. Ai o anume stanjeneala, datorata faptului ca nu mai esti singur cu opera lui, care a devenit, de fapt, o entitate autonoma fata de cel ce a creat-o.
Intre criticii de la ultima editie (Gabriel Dimisianu, Mircea Iorgulescu, Alex. Stefanescu si subsemnatul) si opera lui Nicolae Breban a stat... Breban insusi, cu statura lui impunatoare nu numai la figurat, ci si la propriu, cu aplombul caracteristic, cu acel urias orgoliu creator dovedit inca de la debutul editorial. Cititorul lui Nietzsche si admiratorul fanatic al lui Dostoievski, teoreticianul raporturilor de forta, urmarite in fiecare dintre masivele sale romane, a fost insa neasteptat de "cuminte", ascultandu-i cu mare atentie pe exegeti, intervenind rar si scurt in desfasuratorul intalnirii. O surpriza si mai mare a fost, pentru mine, discursul pe care l-a tinut la final, dupa ce a citit doua frumoase elegii (una dedicata tineretii, iar cealalta eroului sau literar preferat, Grobei). Ei bine, in cuvantul de incheiere, care a provocat ropote de aplauze, Nicolae Breban n-a mai vorbit despre el insusi ca despre o statuie deja ridicata pe soclu, ci despre literatura romana fara de care nici el, Breban, n-ar fi existat.
Rar mi-a fost dat sa aud, in ultima vreme, o pledoarie mai frumoasa pentru forta si vitalitatea literaturii noastre, facuta de unul dintre cei mai puternici si mai vitali exponenti ai ei.