Basescu: Statul nu poate tine pasul cu inventivitatea fraudatorilor
Ziarul Financiar
18.07.2008
Presedintele Traian Basescu a atentionat de asemenea ca ultimile modificari ale legislatiei romanesti au relaxat modul de raportare a tranzactiilor din sistemul bancar catre autoritatile nationale. "Suma minima era inainte 10.000 de dolari, acum a crescut la 15.000 de euro, iar timpul de raportare a crescut de la 24 de ore la zece zile. Cre d ca autoritatile romane trebuie sa revina la termenul de 24 de ore de raportare la Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor", a precizat Basescu.
"Banii proveniti din activitati ilegale reprezinta o amenintare la securitatea nationala. Nicio institutie singura nu va reusi sa atinga performante ridicate in rezolvarea acestei probleme. O cooperare inter-institutionala este singura solutie pentru combaterea eficienta a infractiunilor", a continuat Basescu.
Seful Statului a mai subliniat ca intre autoritatile nationale si gruparile criminale "lupta este inegala", din moment ce modul in care statul isi achizitioneaza tehnologia e in urma chiar si cu zece ani fata de gruparile criminale.