Arta razboiului

Autor: Andrei Terian 11.07.2008
Intr-o cronica la "primul" Papusar (upgradat acum cu Circul domestic, cel de-al doilea volum al lui Claudiu Komartina), Daniel Cristea-Enache definea formula acestuia prin "indecizia voita, pendularea programatica (...) intre poezia realitatii si realitatea poeziei, intre pulsatie si retorica".

Intr-adevar, textele tanarului debutant sunt generate de o asemenea ezitare constienta, efect al unei crize a limbajului care nu mai poate compensa ruptura din interiorul propriei lumi. In punctul de pornire a aventurii sale poetice, Claudiu Komartin isi dezvaluie un autentic suflu rimbaldian; caracteristica acestei atitudini este o stare de perpetua insurgenta alimentata de credinta ca revolutia limbajului poetic poate declansa o mutatie in plan existential.
Totusi, dorinta amintita se intrevede mai mult in palimpsest, fara a fi mobilizata sub forma originara in volum, caci autorul Papusarului e un poet care a strabatut deja (dez)iluzia modernista. Astfel, modelul Rimbaud este filtrat in cazul de fata prin experienta poetica a unei ironii relativizante, insotita de o oarecare blazare, de o imblanzire a gestului iconoclast si de un histrionism tragic ce il situeaza pe debutant in vecinatatea poetilor "generatiei pierdute" (Geo Dumitrescu, D. Stelaru, C. Tonegaru); nu e vorba aici de duplicitatea specifica postmodernilor care, punand in scena o drama, fac cu ochiul catre cititor sau ridica din cand in cand cortina pentru a dezveli masinaria. Claudiu Komartin nu se complace in practicarea ingineriei textuale sau in reveria enciclopedica: spatiul si limitele limbajului i se impun, nu i se ofera, iar poetul le resimte sub forma unei crize.
De aceea nu il mai pot urma pe autorul Far-West-ului atunci cand conchide ca poezia lui Claudiu Komartin devine in cele din urma "o speta de textualism". Dimpotriva, hedonismul textual este adesea pus la indoiala sau chiar ridiculizat intr-o poezie care, indiferent de formele pe care le adopta, nu renunta niciodata la aspiratia de a capta palpitul vietii dindaratul semnelor. In aceste conditii, actul de a scrie este insotit de constiinta efemeritatii sale si valorizat in calitate de umil surogat al realului: "Voi scrie poeme, asa cum cei plictisiti isi inventeaza amintiri de gladiator." (Poemele insomniei, 5). Poetul ramane intotdeauna constient ca, oricat si-ar perfectiona tehnica, existentul ii va scapa printre degete: "Vedeti bine ca nu mai pot rezolva nimic in imagini -/ dar reintoarcerea la o schema sau la un giulgiu semantic/ ar fi o maniera chiar mai ridicola/ de aproximare a vietii." (Patimile sfantului Reinaldo). Insa el continua sa caute o cale de iesire din labirintul de hartie si le reproseaza "parintilor"/ predecesorilor ca au cedat mirajului grafic: "ei stateau incovrigati la masinile lor de scris/ dactilografiind insemnand consemnand/ constiinciosi toate toanele si iluminarile mortii" (Papusarul). Asadar, poezia lui Claudiu Komartin isi extrage substanta din constiinta unei crize a poeziei, care nu mai poate fi camuflata prin caligrafii livresti, nici anulata prin expunerea feliilor de realitate bruta.
Aceasta criza pare insa depasita in Circul domestic, unde lumea devine un spatiu agonic in care ritmurile existentei, de la gesturile banale pana la protestul social, compun o atroce arta a razboiului: "O drastica negociere a ranilor pe campul de batalie/ (pe tabla de sah) unde o pacla mult mai cumplita/ decat vacarmul trambitelor se lasa" (Prag II); "o moarte intamplatoare suna adunarea pe campia toropita/ din stanga zidului/ si eu imi adun armatele sleite si lase risipite prin pustiul de gheata/ din dreapta zidului" (Imblanzirea mortii); "in curand la radacina copacului ars va cadea/ semnul secerator al invinsului" (Prag III); "eu ma adaposteam in transeele noptii./ e dragostea mea un osuar pentru combatantii lucizi." (Poem de dragoste); "Ca inaintea unui mare razboi/ incordarea se pliaza cu marinimie pe faptele noastre" etc.
Desprinsa parca din gravurile medievale, poezia lui Claudiu Komartin consemneaza acum anamorfoza lenta a cotidianului intr-un lacas halucinant al violentei si angoasei. Pentru aventura grotesca a organicului, Circul domestic marcheaza punctul in care bacchanaliile frenetice se transforma intr-un sabat bestial: nici o tresarire nu mai tulbura dospirea imunda a materiei, nici o utopie nu mai franeaza prabusirea ireversibila a sinapselor. Desfasurate intre taverna si cimitir, intre tripou si bazar, viziunile taioase ale lui Claudiu Komartin au incetat sa mai fardeze obrazul had al realitatii, dezvaluind fara rezerve stranietatea salbatica a universului familiar.
In aceste conditii, departe de a fi o modalitate de cosmetizare a traumei, scriitura ramane singura modalitate de exorcizare a ei.
Precis ca un bisturiu si lipsit de orice veleitati ornamentale, discursul e singurul antidot pe care poetul il poate opune acestui "desfrau colectiv" in care traim cu totii: "alergi in uralele a mii de guri lacome/ scorojite precum hartia in valvataia strazii/ mai incolo, altcineva se va face praf si pulbere/ desfacandu-se in oase, zgarciuri si dare de carne/ noi vom continua sa alunecam dardaind fara chef/ si in pragul extinctiei/ cand la televizor se va spune ca totul e-n regula/ un cameraman priceput va filma cainii ingroziti de vedenii/ haite intregi implorand binefacerea unui calau/ cu toporul milei in mana/ prin aerul rarefiat, ciuruit ca o sita de chipuri si maini carbonizate/ intr-un desfrau colectiv perpetuu si fara scapare" (Falia, 3).
Cred ca, prin ceea ce a scris pana acum, Claudiu Komartin are deja asigurat un loc pe podiumul ultimei generatii de poeti. Ramane de vazut care.
*) Claudiu Komartin, Papusarul, Editura Vinea, Bucuresti, 2007, 108 p.