Pe jumatate erou

Autor: Andreea Chiriac Hentea 11.07.2008
Intr-un prezent in care realitatea intrece deseori fictiunea prin intensitate, spectaculos si tragedie, cateva nume grele de la Hollywood (printre care Akiva Goldsman, Michael Mann, James Lassiter si Jonathan Mostow, alaturi de Will Smith, protagonistul acestui Hancock) s-au gandit probabil ca lumea s-a cam saturat de povesti roz, in care supereroii cu superputeri salveaza cu zambetul pe buze planeta de cele mai mari catastrofe. Asa ca s-au apucat sa produca un film al carui personaj principal ii ia in raspar pe toti supereroii care s-au perindat mai devreme sau mai tarziu pe ecrane, cu principiile, romantismul, loialitatea, eficienta, politetea si manierismul lor. Iata-l, asadar, pe Hancock, un tip care se trezeste dotat cu puteri supraomenesti dupa ce e ranit la cap incercand sa salveze pe cineva.
In prima parte a filmului poantele chiar functioneaza, pentru ca acest nonerou mizantrop, care-i salveaza pe unii, iar pe de alta parte distruge neglijent cladirile, trenurile, copacii si cam tot ce-i mai sta in cale prin Los Angeles, acest Hancock care bea, sta singur si refuza sa-si deschida sufletul in fata cuiva captiveaza si intriga. In scena cea mai reusita a filmului (jaful unei banci) sunt ironizate cu umor atat aparitiile tipice ale supereroilor - muzica sacadata, deplasarea cu viteze supersonice, costumul mulat, strigatele de uimire si aplauzele multimii, cooperarea cu politistii neajutorati -, cat si corectitudinea politica. Ajuns la locul faptei, Hancock ii explica politistei ranite pe care trebuie sa o salveze de sub tirul spargatorilor ca ii va incalca spatiul personal si ca o va atinge, dar fara conotatii sexuale, apoi ii reteaza sefului spargatorilor pofta de negocieri paranoice, dovedindu-se deloc principial si mustind de umor. De pe la jumatatea filmului insa, de cand intervin directorul de PR caruia Hancock ii salveaza viata si sotia lui, totul se dezumfla ca un balon gaurit. Odata ce i se cosmetizeaza imaginea, Hancock isi pierde hazul si schepsisul, dar nu pentru ca producatorii ar fi vrut sa ne arate ce cliseu obositor au devenit azi orice solutii gen deux ex machina, ci pentru ca bietii zei ad-hoc (adica Hancock si vechiul sau aliat, o supereroina intruchipata de superfrumoasa Charlize Theron) au prea multe rasturnari dramatice de bifat. Pentru ca, asa cum explica insusi producatorul Michael Mann: "Am dorit sa realizam un film care sa evolueze de la comic si impertinent la sexy si romantic, iar apoi la induiosator si chiar emotionant". Rezultatul este un talmes-balmes cu trimiteri mai mult sau mai putin explicite la Frankenstein, Superman, ba chiar la Romeo si Julieta, asezonat cu inchisoare, eliberare pentru buna purtare, datorie, onoare de familist(a), pledoarii pentru dreptul de-a iubi, trai, imbatrani si muri ca orice om, spitale, cutite in spate si un constant sentiment al singuratatii, angoasant mai ceva ca disparitia nemuririi. Daca ar fi simplificat toata aceasta mixtura cam seaca si obositoare pana la urma, regizorul si producatorii s-ar fi ales cu o poveste mult mai coerenta si simpatica, in care toata lumea se descurca foarte bine, iar Will Smith (care a fost degeaba acuzat ca e antipatic in cronicile de afara, cand e clar ca nu urmarea ca toata chestia sa semene cu Printul din Bel-Air) ar fi reusit un personaj care sa ramana in memorie chiar prin datele lui de nonerou, asa cum Travolta a fost candva ingerul Michael, care fuma, ragaia si vorbea colorat, iar Billy Bob Thornton a fost un Mos Craciun care jefuia magazine.

Hancock. Productie SUA, 2008 Regia: Peter Berg. Cu: Will Smith, Charlize Theron, Jason Bateman, Jae Head, Eddie Marsan, David Mattey, Maetrix Fitten, Thomas Lennon. Premiera: 4 iulie. Distribuit de InterComFilm Distribution.