Pretul petrolului, la un nou record istoric: 146 dolari pe baril

Ziarul Financiar 11.07.2008
Pretul petrolului a avansat astazi cu peste patru dolari, la 146 de dolari pe baril, crestere provocata de tensiunile geopolitice din Iran si Nigeria, dar si de o eventuala scadere a productiei in Brazilia, transmite Reuters.

Cotatia titeiului destinat pietei americane a urcat cu 4,17 dolari, la 145,82 dolari pe baril pana la 10:56 GMT, dupa ce a atins, tot vineri, un nou record istoric, 145,98 dolari pe baril.

Pretul petrolului Brent, de referinta la Londra, a avansat cu 4,25 dolari pana la aceeasi ora, la nivelul de 146,28 dolari pe baril.