Chrysler Building, cumparata pentru 800 milioane dolari

Ziarul Financiar 09.07.2008
Chrysler Building, cel mai cunoscut zgarie-nori din New York, a fost cumparat de Abu Dhabi Investment Council, fond suveran de investitii din Emiratele Arabe Unite, pentru 800 de milioane de dolari, potrivit unor surse apropiate situatiei, citate de AFP.

Fondul de investitii a negociat timp de mai multe luni cu o divizie a asiguratorului Prudential Financial preluarea unei participatii de 75% la cladirea de 77 de etaje, emblematica pentru Manhattan.

Construita in perioada 1928-1930, Chrysler Building a fost, pentru scurt timp, cea mai inalta cladire din lume, ulterior fiind devansata de Empire State Building.