Boc si Berceanu isi trimit intepaturi de la distanta

Autor: Mediafax 07.07.2008
Liderul democrat-liberal, Emil Boc, a evitat, ieri, sa comenteze afirmatiile lui Radu Berceanu, potrivit carora a demisionat ca sa nu dea posibilitatea unor domni sau doamne de la Bucuresti sa ia masuri si a apreciat ca nu se pune problema inlocuirii acestuia de la conducerea PD-L Dolj.
Boc a spus ieri ca nu stie de asemenea afirmatii. "Cu atat mai mult nu se pune problema schimbarii lui Radu Berceanu pentru ca performanta organizatiei nu il include in randul celor care intra in proces de evaluare politica", a spus Boc. "In rest, dansul sa faca declaratii cu privire la ceea ce a facut sau a afirmat, nu eu!", a adaugat presedintele partidului.
Boc sustine ca "Radu Berceanu este un valoros membru al PD-L in structura de conducere a partidului". Ber ceanu a demisionat sambata din functia de presedinte al PD-L Dolj, ca urmare a insuccesului sau la alegerile locale - a pierdut functia de presedinte de CJ, insa organizatia de Dolj l-a reales in functie dupa numai o ora.