Un filolog pursange

Exista, la Iasi, o traditie care obliga a scolii filologice, care se poate lauda cu nume precum Alexandru I. Philippide, Th. Simenschy, Iorgu Iordan, Gheorghe Ivanescu, Alexandru Andriescu, Vasile Arvinte, N.A. Ursu ori Dumitru Irimia.

Actualmente, aceasta bransa se afla in plin proces de reinnoire. Dar prestigioasei pleiade i se adauga, obligatoriu, si numele profesorului Eugen Munteanu. In primul rand, el reprezinta cumva exceptia de la trista regula, oricand verificabila, care spune ca a disparut, chiar si din universitati, genul de intelectual care se descurca relaxat in cateva limbi majore, care ii citeste pe clasici in original si care are daruirea de a se dedica unor proiecte ce pretind nu numai efort si timp, ci si daruire fara rest. Ace la care stie ca menirea lui este sa scrie mari sinteze, carti de referinta. Or, in domeniul filologiei, exista multe restante.
Pretextul acestui articol il reprezinta o lansare de carte la care am participat pe la jumatatea lui mai: este vorba de volumul Lexicologie biblica romaneasca, aparut la Editura Humanitas. Un studiu imbatabil in ceea ce priveste informatia, care urmareste modul in care s-a cristalizat limba literara in diferitele (tentative de) traduceri ale textelor biblice. Am citit acest studiu cu creionul in mana si nu a existat nici un moment in care sa-mi vina sa-l las la o parte si sa ma intorc la lecturile mele obisnuite. Dimpotriva: eruditia are sarmul ei si te tine cu sufletul la gura. De altfel, cred ca oricui isi face o meserie din studierea literaturii, protoistoria ei nu ii este indiferenta. Dincolo de acest interes pur filologic, mai exista si acela care de buna seama ca-l indeamna pe crestin sa cerceteze cum s-a format acest vocabular biblic, pe care il folosim si astazi. Compararea termenilor si conceptelor fundamentale cu echivalentul lor din textul original deschide multe portite chiar si neofitului si adanceste intelegerea Scripturilor. Ce sa facem, nu toti avem acces la limbile clasice, nu toti avem deprinderea de a sapa dupa radacinile etimologice ale unor cuvinte in functie de care s-ar putea chiar sa ne formam principii dupa care ne ghidam in viata de zi cu zi. De aceea, un astfel de studiu depaseste interesul strict stiintific.
Fireste ca, la acea lansare pe care am evocat-o, specialisti precum Rodica Zafiu sau Constantin Francu s-au concentrat asupra unor probleme rezervate, in mare parte, tagmei exigente a filologilor. Ca sa nu gafez, nu intru in amanunte. Prefer sa ma intorc la autorul acestei lucrari, rasplatite, intr-o forma initiala, mult redusa fata de cea de azi, cu Premiul "Timotei Cipariu" al Academiei Romane. Din pacate, nu mi-a fost profesor: cand eu stateam in bancile amfiteatrelor literelor iesene, el preda pe la Paris sau pe la Jena. Altfel, fireste ca il citeam si ii apreciam, cumva frustrat ca nu-l cunosc si in calitate de dascal, studiile si traducerile. Pentru ca simpla lista a acestor ispravi are darul de a configura profilul unui erudit. Iar noi, cei care urmarim mai ales realizarile literare ale prezentului, suferim, in taina, de acest complex. Unul care se traduce, in ceea ce ma priveste, prin admiratie fata de cei care isi pun rabdarea si stiinta de carte in slujba clasicilor. Or, Eugen Munteanu i-a tradus si i-a comentat, de pilda, pe Sfantul Augustin (Confesiuni, Despre Invatator, Despre dialectica), pe Toma de Aquino (Despre fiind si esenta), a talmacit Carmina Burana, a alcatuit un ghid care-mi sta mereu la indemana, pe birou, atunci cand vreau sa ma asigur ca memoria nu-mi joaca feste: Aeterna Latinitas. Mica enciclopedie a gandirii europene in expresie latina. Mai mult decat atat, se numara printre cei care participa la traducerea Septuagintei, coordonata, la editura Polirom, de Andrei Plesu. Urmeaza, pe aceeasi lista, nume precum Jean Jacques Rousseau (Eseu despre originea limbilor), Jacob Grimm, Ernest Renan (cu doua tratate despre originea limbajului), Wilhelm von Humboldt sau Emmanuel Swedenborg. Sunt, cu exceptia ultimului, texte fundamentale in domeniul filosofiei limbajului. Putini colegi de-ai sai s-au inhamat la o astfel de munca. Or, traduceri de acest gen trebuie facute chiar de specialistii cei mai buni, altfel exista riscul sa se inradacineze mari confuzii.
S-ar putea crede, din acest sec portret, ca Eugen Munteanu este un personaj absorbit doar de munca sa, fara ochi pentru ce se petrece in jur. Da' de unde! Am avut cu el discutii despre romane si carti de critica recent aparute si mi-am dat seama ca se orienteaza bine si in acest domeniu. E o minte deschisa, agera, care prinde mai mereu esentialul. Mi-a facut chiar onoarea de a-mi citi o carte in doua-trei zile dupa ce i-o oferisem si pot spune ca aprecierile sale chiar au contat pentru mine. Nu pot indrazni sa spun ca suntem prieteni, dar discutiile cu el imi fac de fiecare data bine si ma monteaza. Eu privesc cu multa admiratie catre ceea ce realizeaza el (si stiu ca mari proiecte urmeaza la rand), el priveste cu temperata apreciere catre ceea ce fac eu: amandoi castigam, chiar daca, evident, mult mai mult eu.
Eugen Munteanu este unul dintre filologii care merita oricand o reverenta. Pe care, poticnit, o comit in acest colt de pagina.