Intoarcerea autorului

Autor: Daniel Cristea Enache 13.06.2008
Inainte de 1989, cand regimul Ceausescu parea instalat for ever, visul multor romani era sa fuga dincolo de Cortina de Fier. Printre cei care au reusit sa evadeze din lagarul socialist s-au numarat si scriitori romani reprezentativi, care, pentru a-si recastiga libertatea opiniei si a scrisului, au renuntat la literatura si chiar la limba romana.

Daca optiunile erau pe atunci limitate si destul de limpezi (colaborationism, rezistenta prin cultura, protest la scena deschisa, exil), dupa Revolutie lucrurile s-au amestecat si au fost vazute, de fiecare scriitor in parte, altfel. Unii, ca Dumitru Tepeneag, Matei Calinescu ori Virgil Nemoianu, au inceput imediat un fel de naveta intre spatii culturale distincte, venind periodic in Romania, publicandu-si aici cartile mai vechi sau mai noi. Alt ii, ca Norman Manea sau Dorin Tudoran, au avut relatii mai complicate cu lumea literara autohtona, care nici pana astazi nu a reusit sa-i reasimileze deplin. O a treia categorie de "fii ratacitori" este cea a scriitorilor pe care i-as numi internationali: cei pentru care despartirea de limba romana nu a reprezentat o drama. Spre deosebire de Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, care, in plin Paris, gandeau si simteau romaneste, un Petru Popescu sau un Matei Visniec au fost si sunt niste autori perfect adaptati la piata culturala (americana ori franceza) in care evolueaza.
Cu toate acestea, la recenta lui revenire in tara, Petru Popescu a constientizat ca are nevoie de publicul romanesc exact in aceeasi masura in care si publicul nostru are nevoie de unul dintre scriitorii lui preferati. Raportul, relatia, contractul dintre autor si cititor impune intalniri si regasiri care sa nu stea sub semnul improvizatiei si al grabei. Sala Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor, unde Petru Popescu a dat ochii cu admiratorii lui fidelizati, era ticsita de lume. Iar atmosfera incarcata emotional l-a facut pana si pe un profesionist ca Marcel Iures sa greseasca in mod repetat la lectura unor pagini din opera prozatorului. De asemenea, George Arion, Tudor Calin Zarojanu si alti vorbitori, din generatii diferite, erau miscati la reintalnirea cu cel care scrisese Prins si Dulce ca mierea e glontul patriei.
Este vorba de unul si acelasi autor care, intr-un moment de expansivitate nefiltrata, declarase cu decenii in urma ca limba romana este prea mica pentru el... Am taxat in mai multe randuri aceasta propozitie enorma. Petru Popescu si-a recunoscut acum eroarea de diagnostic, precum si stilistica deficitara a enuntarii, le-a regretat si este hotarat sa le repare. N-am nici o indoiala ca si alti autori romani deveniti internationali vor urma acelasi traseu, reintegrandu-se firesc in corpusul si in fluxul literaturii noastre.
Publicul nostru ii asteapta inca; dar nu la infinit.