MNLR se afla in cautarea onoarei sale pierdute

Stralucitul critic literar optzecist Radu Calin Cristea ne vorbeste aici, din postura de director general al Muzeului National al Literaturii Romane, despre trecutul, prezentul si mai ales viitorul acestei institutii care, anul trecut, a implinit 50 de ani de existenta.

- Ce va obsedeaza dupa primele contacte cu MNLR?
- Orice obsesie are nevoie de un timp de coagulare si decantare. Nu-mi dau seama daca mi s-a sedimentat o asemenea obsesie. Sunt multe fenomene care ma mahnesc profund: mediocritatea unora dintre proiectele rulate de muzeu, lipsa de motivatie sau incompetenta unor angajati, sinecurismul desantat, superficialitatea, inchistarea in programe repetitive si prafuite, stupidele tensiuni interne, marketingul cultural lamentabil, imaginea sa indoielnica. Nu- mi explic cum acest muzeu putea fi mai atractiv in vremurile pline de restrictii traite de Perpesicius, Cioculescu, Vianu etc. Toate acestea cred ca se strang intr-o obsesie. Ma voi stradui, ca in povestea Katarinei Blum, sa recuperez onoarea pierduta a MNLR.
- Am inteles ca ar fi unele probleme si cu cladirea actuala a muzeului.
- Asa este. Imobilul actual a fost retrocedat prin sentinta definitiva si irevocabila fostilor sai proprietari. Alerg peste tot sa caut un alt sediu.Am cateva oferte, dar, din varii pricini, sunt inacceptabile. Nici nu vreau sa-mi imaginez ca peste cateva luni am putea fi pusi in situatia sa iesim in strada, cu cutii pline cu manuscrisele lui Eminescu, Caragiale, Blaga, Sadoveanu s.a.m.d.
- V-ati gandit vreodata ca MNLR este atat de viu incat nu i se mai potriveste denumirea de muzeu?
- Sper sa nu-mi treaca vreodata prin cap o asemenea idee. Orice muzeu are statutul sau institutional. Intr-un anume sens, MNLR are, intr-adevar, o vitalitate ciudata. Se intampla lucruri prin muzeu. Din pacate, nu tot ce misca are o legatura riguros legata de viata unui muzeu. La trei luni si ceva de la instalarea mea, am descoperit ca multe dintre poftele culturale ale MNLR coincid cu acelea ale unei case de cultura mai spalate, mai de elita, din perioada comunismului.
- La ce va referiti?
- Am gasit, de pilda, cenacluri peste cenacluri. Unul dintre acestea, condus de un anume domn Pusca, promova o literatura de nivel satesc si de un firesc al promovarii nonvalorilor cum nu cred sa fi intalnit vreodata. Marin Mincu, liderul maxim al unui cenaclu de autor transferat de la Uniunea Scriitorilor la MNLR, mi-a facut onoarea unei vizite galagioase, afirmand ca as vrea sa-i desfiintez cenaclul ("cenaclul meu") si ca, daca voi indrazni s-o fac, sa ma astept la aspre sapuneli din partea sa. I-am raspuns ca imi voi lua un ragaz de reflectie si ca il voi anunta asupra deciziei mele in privinta cenaclului. In timp ce eu reflectam, dl. Mincu si-a luat cenaclul sub brat si dus a fost. N-a avut nici macar gentiletea unei despartiri civilizate de o institutie care totusi i-a gazduit manifestarile o buna bucata de vreme. Cu cateva exceptii, editura muzeului (aflata in curs de legalizare!) a fost napadita de o lugubra mediocritate. S-a publicat mult, la intamplare, fara orizont si deschizandu-se larg usa unor productii literare dezonorante pentru reputatia MNLR. O pleiada de nulitati s-au folosit de sigla MNLR pentru a-si publica in regie proprie aberatiile. Am mai gasit si o publicatie jalnica, aflata intr-un regim de dubioasa legalitate in raport cu MNLR, pe care mi-e si greu s-o calific. In orice caz, doi-trei autori de calitate se pierdeau in mareea tulbure a subculturii. Desi fusesem avertizat, marturisesc ca nu ma asteptam sa descopar un spirit de susa atat de bine incorporat in cele mai vizibile actiuni ale MNLR. Asta, din pacate, a dus la un balans periculos, aruncand in plan secund menirea naturala a oricarui muzeu, adica arhivarea, cercetarea, restaurarea etc.
- Sa inteleg ca nu va regasiti in unele dintre mostenirile lasate de Alexandru Condeescu...
- Nu in unele, ci in foarte multe. Fireste, despre morti numai de bine. Pe de alta parte, regretatul Condeescu a parut sa abandoneze MNLR, mai ales in ultimii ani, cand s-a si imbolnavit grav. A lasat in urma lui decizii care i-au ingrozit pe cei de la Curtea de Conturi. Atmosfera din MNLR era una penala din cauza zestrei pe care a lasat-o. Imi pare rau ca trebuie sa vorbesc despre acest trecut recent al muzeului. El este insa balaurul cu care ma lupt. Si ma razboiesc cu o institutie in mare masura rinocerizata, cu o larga pleiada de sinecuristi, cu o conjuratie a rubedeniilor, cu inadmisibile incalcari ale legii, cu bizantinisme profund inoculate si pe care cu greu le voi scoate din mentalitatea angajatilor.
- Cuvinte, intr-adevar, foarte aspre. Care e replica dvs., va detasati de perioada Condeescu, dar ce puneti totusi la loc...?
- Am acceptat ideea de a concura pentru postul de director general atunci cand am descoperit ca toti cei care ma rugau sa fac acest pas invocau calitatile mele de gospodar si administrator. Nu vreau sa ma laud, dar am lasat in urma cateva experiente incepute de la zero si duse, cu greu, pana la capat. Adevarul este ca, dupa '89, exceptand cei aproape 8 ani de Europa Libera, cand am fost functionar de stat american, n-am avut nici o legatura cu statul. Mai mult, am detestat institutiile de stat din motivele arhicunoscute. Mi-am zis ca a venit vremea sa ma rafuiesc cu dracul, oricat de negru ar fi el. Daca m-ati intreba ce fac acum la muzeu, v-as raspunde fara ezitare: ranesc. Am renuntat la cenaclurile vechi si am infiintat Cenaclul de la Muzeu, care este condus de tinerii critici literari Paul Cernat, Daniel Cristea-Enache si Tudorel Urian. Asa cum l-am conceput, va deveni cel mai bun cenaclu din tara. Credeti-l pe un om care stie foarte multe despre cenacluri...
- Ati fost si fondatorul Cenaclului de Luni.
- Si la asta ne-am putea gandi. Acea revista, de a carei aparitie nu inteleg cum de nu se jena fosta conducere a MNLR, va fi inlocuita cu una noua, de tinuta academica si cu cat mai multe "acrosaje" internationale. Mentorul si coordonatul acestei publicatii este Sorin Antohi. Am ajuns de acord impreuna cu Mircea Martin asupra unui concept editorial al muzeului. Lucrurile s-au urnit deja, editura noastra va publica mai putina literatura contemporana, vom avea colectii, vom comanda carti cu tema unor autori reputati, vom incerca sa umplem acele goluri de pe piata cu aparitii de care editurile comerciale se feresc. "Rotonda 13" i-am atribuit-o lui Dan C. Mihailescu. Sa faca ce vrea cu ea. Iar prima editie, avand ca subiect "Exista o criza a istoriei literare?", a fost exceptionala, cu un Dan C. foarte in verva, cu o buna relatie cu sala, cu un aer si select, si usor ludic. Ioan Grosan, acompaniat de Mircea Tiberian, este, sub egida MNLR, amfitrionul unor dezbateri ce preced difuzarea unor filme inspirate din capodopere literare. Am asistat la cateva astfel de seri minunate, revazand Reconstituirea lui Lucian Pintilie, Piesa neterminata pentru pianina mecanica a lui Nikita Mihalkov, Blow-up in regia lui Michelangelo Antonioni, Crima si pedeapsa in regia finlandezului Aki Kaurismaki etc.Am reusit, prin urmare, cateva achizitii care sunt convins ca vor revigora imaginea plina de penumbre a MNLR. N-as vrea sa uit expozitiile organizate lunar de MNLR si care, in acest an, au un grafic imbietor: Geo Bogza, Nichita, Eminescu (125 de ani de la aparitia "Luceafarului"), Blecher, Cioculescu, Caragiale, Zaciu, Fundoianu, Tzara, Voronca etc.
- Cum visati sa arate MNLR peste trei ani?
- Fara mine. Sper ca voi avea destul timp sa pun pe picioare muzeul, sa-l deparazitez, sa-l organizez, sa-l fac functional si sa-l las pe maini bune. Atunci voi considera ca misiunea mea va fi incheiata si imi voi face bagajele.
Interviu realizat de Marcela Gheorghiu