Eurostat: Inflatia din zona euro a revenit in mai la nivelul record de 3,6%

Ziarul Financiar 30.05.2008
Inflatia din zona euro a revenit, in luna mai, la nivelul record de 3,6%, dupa ce coborase la 3,3% in aprilie, sporind probabilitatea ca Banca Centrala Europeana (BCE) sa mentina neschimbata, in acest an, dobanda de politica monetara, la nivelul actual de 4%, potrivit estimarilor Eurostat, preluate de Reuters.

Analistii intervievati de agentia de presa anticipau ca inflatia din regiune va atinge in luna mai 3,5%, sub nivelul record de 3,6% atins in martie, in urma majorarii costului energiei si alimentelor.

Oficialii BCE, care tintesc o inflatie de maxim 2%, si-au exprimat ingrijorarea privind efectul costului ridicat al petrolului, alimentelor si materiilor prime asupra cresterii preturilor.

Axel Weber, membru in conducerea BCE, a declarat ca majorarea costului alimentelor si energiei ar putea fi cel mai ingrijorator soc al preturilor cu care s-a confruntat banca. El a spus totusi ca nu este nevoie ca BCE sa revizuiasca tinta de inflatie.