Pas si prag: Beti Vervega

Dincolo de imprejurarile inevitabil discontinue ale existentei, atelierul este pentru Beti Vervega un loc al unui travaliu sever de autoobservare. Nu este unul dintre acele ateliere cu atasante obiecte de natura moarta sau cu schite la motiv, din care se prelucreaza un pretext vizual. Este un atelier din ce in ce mai introspect, dar cu rod stenic si experimentator in substanta sa plastica.

Deceniul debutului, in anii '90, a coincis la Vervega cu metabolizarea primului val de convietuire cu ritmurile vizuale ale publicitarului. In anii 1995-1999 o preocupau pe artista fragmentaritatea si densitatea de stimuli ale clipurilor publicitare. Vervega apartinea atunci unei directii de figuratie apropiata de grifa infantila, cu adaos de tensiune picassiana in stilizari, alaturi de reductii apropiate de mai recentul J.-M. Basquiat. Pictura de atunci semnata de Vervega se tinea cel mai bine minte prin formatele decupate cu aplomb - un soi de profiluri-felii-aripi - sau prin panzele mici, cu o posibila descifrare de puzzle prin gruparea lor. Apoi experienta africana (1999-2000) i-a adus simplificari de compunere, negruri transante si raporturi cromatice fara surdina.
"Pasul" urmator (adica tematica prezentului) se face prin iconografia mainii de raze, dupa interiorizarea unei experiente de reordonare spirituala. Pictura sa isi simplifica mesajul si se limpezeste treptat ca procedura picturala. Asternerea culorii se face cu gesturi largi, dar raspicat. Caci Vervega prefera proba compunerii decat pe cea a confesivului gestual. Artista isi cauta parca un canal energetic de transmitere, de comunicare, printr-un semn puternic si simplu - cinci sagetari in manunchi - mana in zvacnet. Diagrama mainii, ca focar de energie, evolueaza treptat spre un semn zigzagat, plasat pe oblice transante. Mana devine un simbol teluric, pare o grapa celesta, un bumerang ceremonial sau o agava de imperiu mexican.
Panzele artistei, atent distribuite pe varii formate, unele extrem de prelungi, au marea calitate de grup expozitional. Travaliul fiecareia in parte capteaza, in primul rand, evolutia secventiala a unei energii cromatice. Distingem apoi efectele de spatializare si contrastele cantitative intre formele fasciculate, prin redimensionarea lor ritmica in camp plastic. Expozitia conceputa de Beti Vervega devine astfel un dispozitiv obiectual, cu un motiv unic, care comunica cromatic de la o imagine la alta. Ce ramane, cert, foarte interesant pe intreaga desfasurare a picturii sale este intalnirea sa cu provocarea simplitatii. Simplitatea - ca antidot al duplicitatii, al inautenticului sau al arogantei - poate deveni o deviza artistica pentru o creatoare ajunsa la o cumpana de viata.