Red Bull Romania a inregistrat afaceri in crestere cu 34% anul trecut, la 78 milioane lei

Autor: Mihaela Popescu 16.05.2008
Red Bull Romania a inregistrat anul trecut o cifra de afaceri de 78 mil. lei, in crestere cu 34% fata de nivelul din anul precedent, de 58 mil. lei, potrivit distribuitorului de bauturi energizante. Segmentul bauturilor energizante din Romania a inregistrat o crestere de 70% anul trecut, iar evolutia ascendenta va continua si in acest an, fiind una dintre cele mai dinamice piete, potrivit Red Bull Romania. Firma a fost infiintata in 2004 ca subsidiara a grupului austriac Red Bull GmbH. Printre competitorii de pe piata romaneasca se numara Coca-Cola HBC si Dacardi Impex.