Afacerile Bricostore se indreapta spre 250 mil. euro

Autor: Cristina Stoian 16.05.2008
Bricostore Romania, filiala locala a companiei franceze de bricolaj cu acelasi nume, a anuntat o crestere a afacerilor pentru primul trimestru al acestui an de 30% fata de perioada similara a anului trecut, cu aproape 10 procente mai mult decat principalul sau rival Praktiker, care a anuntat anterior afaceri pentru T1 de 53,4 mil. euro, in crestere cu 21% fata de aceeasi perioada a lui 2007. Bricostore Romania estimeaza ca ritmul de crestere de 30% se va mentine la nivelul intregului an. "Cifra de afaceri a companiei pentru acest an va ajunge la aproximativ 234 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de 2007, cand am obtinut 180 de milioane de euro. Factorii care au influentat evolutia businessului au fost piata constructiilor in expansiune, nevoia de amenajare si dezvoltarea retelei de magazine, dar si dezvoltarea serviciilor de consiliere in procesul de alegere si cumparare pe care Bricostore le-a pus la dispozitia clientilor incepand cu acest an", a declarat Isabelle Pleska, directorul general al companiei. In acest an, Bricostore va mai deschide cinci unitati, in urma unei investitii de 50 mil. euro, la Arad, Braila, Focsani, Oradea si Suceava. Principalii competitori ai Bricostore sunt retelele BauMax, Mr. Bricolage, Hornbach sau Praktiker.