Despre un razboi mai putin cunoscut (II)
Autor:
Majuru Adrian Aurel
16.05.2008
Dar "tacerea" a continuat si, in acelasi sens, si epidemia de holera - cu toate asigurarile doctorului Mina Minovici. In timp ce armata romana era decimata de holera pe campiile Bulgariei, protipendada serba victoria la Bucuresti, chiar daca neobtinuta oficial. Despre aceasta discrepanta absurda, avem o marturisire din noiembrie 1913:
"(...) Viata e facuta din contraste: aici bal; peste Dunare, foame si holera. Fetele rase proaspat si pudrate, frezuri lucii de pomada, monocluri, pantaloni albi cu dunga, flori la butoniera.(...) Toti domnii acestia care stralucesc de sanatate ar fi putut duce fiecare cate cinci raniti in spate. (...) Ma gandesc la cei 500 000 de soldati care mananca paine mucegaita (cand o au si pe aceea); ma gandesc la cei care mor cu maruntaiele sfasiate de ghearele de foc ale holerii; mor urland si muscand pamantul, ca sa-i sfasie apoi cainii prin porumburi. Si imi vine atunci sa iau de piept toate ipochimenele acestea pudrate si sa le racnesc in fata toata ticalosia" (Flacara, 2 noiembrie 1913).
Alaturi de holera, armata era prost echipata si lipsita de mijloace de subzistenta, foametea fiind o prezenta greu de inlaturat. Printre numeroasele reportaje de pe front care subliniaza acest lucru, le semnalez pe acelea publicate de scriitorul N.N. Beldiceanu in ziarul Flacara: "Nicopole, 7 iulie 1913. In drumul acesta am auzit atata vorbind romaneste ca ni se parea ca santem in tara romaneasca. (...) Ma culc flamand si insetat. N'am nici manta, nici foae de cort, sa ma invelesc. Pun capul pe sacul cu pesmeti si ma invelesc cu snopi de orz. (...)".