Romgaz investeste 48 mil. euro in echipamente

Autor: Mediafax 15.05.2008
Compania de stat Romgaz Medias va investi 171,7 mil. lei (47,6 mil. euro), fara TVA, in modernizarea instalatiilor de la 12 statii de comprimare a gazelor naturale, prin doua licitatii deschise care vor avea loc la inceputul lunii iulie. Compania este principalul producator de gaze naturale din Romania si detine cele mai importante depozite de gaze la nivel national. Romgaz extrage anual peste sase miliarde metri cubi de gaze naturale si asigura circa jumatate din productia interna, celalalt mare producator fiind Petrom. Consumul anual de gaze al Romaniei este de 17-18 mld. metri cubi, o treime din aceasta cantitate provenind din importuri indirecte de la Gazprom (Rusia).