Update: RCS&RDS, venituri de 500 milioane dolari in 2007, in crestere cu 67%

Ziarul Financiar 08.05.2008
Grupul RCS&RDS a inregistrat anul trecut venituri de 500 de milioane de dolari, in crestere cu 67% fata de nivelul de 300 milioane dolari raportat pentru 2006, a declarat Valentin Popoviciu, Director de Dezvoltare RCS & RDS in cadrul conferintei Ziua Comunicatiilor din cadrul CERF.

El nu a precizat daca veniturile anuntate sunt cele obtinute de pe toate pietele din regiune, sau exclusiv din Romania.

RCS&RDS a ajuns la un numar de circa 800.000 de clienti pentru serviciul sau de telefonie mobila, denumit DigiMobil. Compania ofera gratuit clientilor sai existenti acest serviciu, fara un abonament lunar. De asemenea, compania furnizeaza gratuit si pana la doua telefoane mobile per familie.

Compania are in acest moment 1,2 milioane de clienti pe cablul TV, un milion de clienti pe televiziunea prin satelit, peste 750.000 de clienti pe internet si peste un milion de clienti pe telefonia fixa.

Practic, RCS&RDS a devenit in acest moment al patrulea jucator de pe piata locala de telefonia mobila dupa numarul de utilizatori, depasind Telemobil (Zapp) care are aproximativ 500.000 de clienti.

De asemenea, RCS&RDS isi consolideaza pozitia de lider pe piata de servicii TV, cu un numar total de peste 2,2 milioane de clienti.

UPC are un numar total de 1,3 milioane de clienti in timp ce Romtelecom are 500.000 de clienti pe serviciul sau de televiziune prin satelit, denumit Dolce.

Valentin Popoviciu a mai spus ca RCS&RDS are in acest moment un numar total de 6 milioane de unitati generatoare de venituri pe toate pietele din regiune pe care le adreseaza. Un client care are activate, spre exemplu, trei servicii de la RCS&RDS (de exemplu, internet, cablu TV si telefonie fixa) va fi contorizat ca un numar de trei unitati generatoare de venit.