Deutsche Bank trece pe pierdere pentru prima data in cinci ani

Ziarul Financiar 29.04.2008
Ce mai mare banca germana, Deutsche Bank, a raportat primele pierderi trimestriale din ultimii cinci ani, ca urmare a crizei financiare globale cu care s-au confruntat majoritatea institutiilor financiare importante, informeaza Reuters.

Ca urmare a reducerii valorii activelor cu 2,7 miliarde euro, banca a anuntat ca a incheiat primul trimestru al anului 2008 cu pierderi, inainte de plata taxelor, de 254 milioane euro, in aceeasi perioada a anului anterior inregistrand un profit de peste 3 miliarde euro.

Rezultatele financiare ar fi aratat mult mai rau daca banca nu ar fi obtinut profit de pe urma investiilor facute in companii precum producatorul de masini Daimler (de unde a obtinut 854 milioane euro).

Cea mai mare banca a Germaniei a fost considerata una din institutiile financiare care au iesit invingatoare de pe urma crizei care a afectat Bear Stearns si a lovit in bancile de pe Wall Street.