Un maestru al marilor proiecte urbanistice

Strabunicul era arhitect. Bunicul, Albert Friedrich (1863-1947), de asemenea - cu studii la Berlin si Munchen, specializat in proiectarea de vile pentru familiile unor patricieni instariti. Tatal, Albert (1905-1981), tot arhitect, tot cu studii la Munchen si Berlin. El insa, Albert junior (nascut fiind in 1934, junior nu mai e, de fapt, de mult), a invatat mai intai meseria de tamplar, iar bacalaureatul si l-a luat la liceul seral.

Destinul parea ca sta in cumpana cu acest reprezentant, intr-a patra generatie, a ceea ce s-ar putea numi o dinastie de arhitecti - dar numai pentru o vreme: desi abia la 21 de ani, a ajuns si el sa se inscrie totusi la facultatea de resort a Universitatii Tehnice din Munchen. De unde aceasta ezitare, de unde decizia, dupa terminarea studiului, de a se prezenta doar la acele concursuri de arhitectura, la care participarea era anonima? Exp licatia sta in numele pe care-l poarta, acelasi cu al tatalui sau, si caruia acesta i-a conferit o sumbra notorietate - Albert Speer. Berthold Konrad Hermann Albert Speer, tatal, ramas in istorie ca "arhitect al lui Hitler", a fost in cei 12 ani de dictatura nazista, rand pe rand sau concomitent, arhitect-sef al Berlinului (Generalbauinspektor fur die Reichshauptstadt), ministru pentru inarmare si munitii (Reichsminister fur Bewaffnung und Munition), coordonator al ansamblului destinat Olimpiadei din 1936, responsabil totodata cu proiectarea si construirea unor lagare de munca silnica (Zwangsarbeiterlager), el a reusit sa-i convinga pe judecatori, in procesul de la Nurnberg al criminalilor de razboi, ca nu stia nimic despre Holocaust si astfel - desi s-a numarat printre cei mai apropiati colaboratori ai fuhrerului - s-a ales doar cu 20 de ani de inchisoare.
Cu un asemenea tata, purtandu-i si numele, e limpede ca tanarul Albert Speer s-a decis cu greu sa se dedice profesiei de arhitect si ca, mai tarziu, cu diploma in buzunar, a avut destula bataie de cap pana sa se afirme. Mai apoi, decenii de-a randul, in ciuda unor succese profesionale spectaculoase, el a preferat sa ramana in umbra, departe de publicitatea zgomotoasa, incat, in mod paradoxal, este si astazi mai cunoscut in strainatate, unde se afla de altfel principalele sale proiecte si lucrari, decat in Germania, unde numele lui continua sa fie asociat, daca nu chiar confundat, cu acela al tatalui sau. Iar palmaresul este de-a dreptul impresionant - biroul condus de el, infiintat in 1964, reintemeiat in 1984 si numarand azi peste 100 de angajati (plus o filiala la Shanghai) a realizat numeroase studii de sistematizare urbana si regionala, planuri-cadru si directoare pentru mari ansambluri rezidentiale, cartiere si chiar orase intregi in Libia, Nepal, Arabia Saudita, Nigeria, China, Rusia, Croatia, Muntenegru, Azerbaidjan - si, bineinteles, in Germania. Pe langa asemenea proiecte de mare anvergura - sa amintim aici doar EXPO 2000 la Hanovra si EXPO 2010 la Shanghai, Shanghai International Automobile City si Automobile City Changchun, studiile de sustinere a candidaturii pentru Jocurile Olimpice (Leipzig 2012, Munchen 2018), axa urbanistica centrala de 25 km pentru PekingiBeijing si coridorul urban de aceeasi lungime pentru Riad (Arabia Saudita), contributia substantiala la dezvoltarea zonei centrale si a aeroportului din Frankfurt - proiectarea unor edificii reprezentative (banci, ministere, centre de conferinte etc.) aproape ca nici nu mai merita a fi evocata. Paralel cu activitatea de urbanist si arhitect, Albert Speer a desfasurat o bogata activitate didactica: a fost profesor la catedra de urbanism si sistematizare regionala (1972-1997) si decan (1988-1990) la Universitatea Tehnica din Kaiserslautern, precum si profesor-invitat la faimoasa ETH, Universitate Tehnica din Zurich (1994). A fost distins cu Placheta Goethe a orasului Frankfurt am Main (2003 - "influenta lui asupra dezvoltarii urbane a orasului nu poate fi indeajuns pretuita", s-a spus cu acea ocazie), cu Premiul pentru arhitectura al Asociatiei Arhitectilor si Inginerilor Germani (2004) si cu Crucea federala de merit (2006) pentru angajamentul sau in slujba dezvoltarii arhitecturii si urbanismului.
Si totusi, in pofida atator merite incontestabile - si in ciuda faptului ca a evitat sa-si lege, ca atatia mari arhitecti contemporani, numele de Berlin, oras in care ecoul activitatii tatalui sau mai persista inca - nu este nici acum scutit de aluzii nedrepte. "Acest Albert Speer junior cuteaza sa planuiasca o axa pentru Peking, scria nu de mult Sunday Times, desi tatal lui voia sa distruga Berlinul cu axe megalomane." Intr-adevar, planurile pentru "Capitala Mondiala" prevedeau demolarea a 52.000 de locuinte (suna cumva cunoscut, nu-i asa?) - numai ca izbucnirea razboiului a stopat realizarea proiectului. Ziaristul uita insa sa precizeze ca distrugerea Berlinului (ca si a Hamburgului, a Dresdei si a altor zeci de orase germane) a fost preponderent opera bombardierelor britanice; se zice ca, dupa un bombardament, Hitler i-ar fi spus lui Speer cu cinism ca, din pacate, englezii nu s-au condus cu destula precizie dupa planurile lui. Umbra acestui tata damnat ("pentru o constructie grandioasa, marturisea acesta in Memoriile sale, mi-as fi vandut sufletul, la fel ca Faust; si uite ca mi l-am gasit pe Mefisto al meu") continua sa-l urmareasca pe Albert Speer junior, chiar dupa ce si-a definit cu toata rigoarea pozitia fata de trecutul nazist al parintelui sau - printre altele, in interviul din filmul de televiziune Speer si El (El, adica Hitler). Impacat totusi cu destinul sau, cel ce se numara astazi, pe plan mondial, printre maestrii necontestati ai marilor proiecte urbane si regionale si-ar dori, de va fi ca alegerea sa cada pe Munchen, sa fie el acela care va duce la bun sfarsit proiectarea amenajarilor in vederea Olimpiadei de iarna din 2018. Cu riscul, prefigurat intr-un elogios articol din Spiegel, ca-i va fi dat sa citeasca in vreun ziar: "Jocuri Olimpice cu Albert Speer ca arhitect - parca am mai mai avut asa ceva o data." Poate ca la 84 de ani va fi ajuns, in sfarsit, imun la astfel de atacuri. Mai presus de toate, insa: cu un astfel de "dosar", intr-un stat democratic a putut face totusi o cariera stralucita, ceea ce in Romania lui Ceausescu, ca si in oricare alta dictatura comunista, ar fi fost desigur de neconceput.
Munchen, 15 februarie 2008