Dacia a batut Land Rover si Jaguar in Europa

Ziarul Financiar 16.04.2008
Automobile Dacia a comercializat in primele trei luni ale anului mai mult de 46.500 de automobile in tarile membre UE si EFTA (Islanda, Elvetia, Norvegia si Lichtenstein) ajungand la o cota de piata de 1,1% in Europa, fata de 0,8% in aceeasi perioada din 2007.

Potrivit datelor Asociatiei Europene a Producatorilor de Automobile (ACEA), Dacia a intrecut, din punctul de vedere al cotei de piata, producatori cu prezenta de peste 50 de ani pe piata auto europeana, incadrati in segmentul de pret mediu si de lux, precum Land Rover, Jaguar, SAAB sau Mini, si concureaza indeaproape cu Chevrolet (1,3%), incadrat prin modele de clasa mica in acelasi segment de pret ca si Logan.

Potrivit datelor ACEA, printre marcile auto care detin cote de piata mai mici de 3% se numara Seat (2,5%), Skoda (2,9%), Volvo (1,6%), precum si cateva branduri asiatice (Honda, Hyundai, Mazda si Kia).