Cine nu are nemti...

Parafrazand proverbul referitor la seniorii comunitatii, putem spune acelasi lucru despre orice persoana care reuseste, prin ceea ce face, sa innobileze nu doar lucrul facut, ci si pe toti cei ce vin in contact cu acesta. Pacat ca pe astfel de oameni, dintr-o ciudata pornire, noi ii descurajam gonindu-i in cele din urma pe alte mealeaguri.

Peter Herbolzheimer este, pentru cine il vede acum, un personaj bonom, a carui statura mai degraba marunta si talie generoasa te cuceresc din prima clipa. Daca mai si vorbeste, esti castigat de modul fermecator de stangaci, totusi direct si plastic in care se exprima in limba romana, limba tarii in care si-a petrecut prima tinerete si s-a format ca muzician. Domnia sa - pentru a rezuma in cateva cuvinte lunga si luxurianta sa cariera - se numara printre acei foarte putini care au influentat cursul jazzului european in ultimele decenii. Cre ator si promotor al conceptului Drum?n Brass - adica atribuirea unor noi valente cu caracter ritmic instrumentelor din alama, protagonistele big-band-ului de jazz , Peter Herbolzheimer a creat scoala de jazz in Germania, tara sa de adoptie, colaborand cu marile nume ale jazzului mondial ale ultimelor mai bine de trei decenii. S-a afirmat ca profesor, dirijor, compozitor, dar mai ales ca un adevarat vrajitor al aranjamentelor orchestrale. Prin acestea, el trece efectiv de la conditia de manuitor de sonoritati la cea de creator de sugestii cromatice. Piesele atinse de inspiratia sa sunt in mod surprinzator si definitiv imbogatite de viziunea sonora in care le reconstruieste, Peter Herbolzheimer reusind sa poarte intotdeauna publicul spectator (sau doar ascultator) intr-o lume a libertatii spirituale marcata de talentul sau unic.
Aflat la cel de al treilea concert al sau la pupitrul big-band-ului radio, completat de aceasta data de un ansamblu de coarde purtand numele de Classic String Orchestra, Peter Herbolzheimer a oferit un adevarat regal de jazz simfonic, in fata unui public devenit din pacate tipic pentru un astfel de eveniment lipsit de acel glamour atat de necesar dimensiunii mondene. Altfel spus, in fata prietenilor, rudelor si a invitatilor celor de pe scena, s-a petrecut un concert de o buna factura stilistica, Peter Herbolzheimer reusind si de aceasta data sa fie "omul care face diferenta" dintre o orgolioasa, dar marunta, semnatura in condica de concert a stagiunii si o reuniune a unor oameni bucurosi ca au ceva de spus.
Privind cu ingaduinta avalansa de elogii cu care a fost asezonata prestatia tuturor celor de pe scena, domnul Peter Herbolzheimer a continuat - in plan afectiv desigur - sa se alature celor din sala, care dintotdeauna prefera sa asculte binele din muzica, decat sa vada in aceasta arta o statuie pe un soclu. Facand o adanca reverenta omului si artistului Peter Herbolzheimer, trebuie mentionata evolutia saxofonistului Cristian Soleanu, care, alaturi de omul de la pupitru, a iesit in evidenta prin sunetul sau rotund si personal, precum si prin eleganta si forta data nu doar de viteza de executie a solo-urilor. La aceste calitati, influentat speram de valorile tari ale scolilor pe care acum le urmeaza in strainatate, saxofonistul Alexandru Simu a privit probabil cu respectul artistului care a pornit hotarat pe drumul cel bun.
Ramanand cu picioarele pe pamant, sa ne uram ca Peter Herbolzheimer sa vina cat mai des pe la noi si sa le reaminteasca, celor ce uita repede ca apelativul de "maestre" este de multe ori in Romania vorba-n vant.