Eximtur vrea sa creasca vanzarile on-line de produse turistice

Autor: Anca Rif, ZF Transilvania 04.04.2008
Eximtur, unul dintre principalii tour-operatori de pe piata din Romania, a anuntat ca intentioneaza sa isi dezvolte componenta de vanzari on-line de produse turistice, anul trecut acest segment reprezentand doar 1% din cifra de afaceri a companiei. Eximtur estimeaza pentru acest an o crestere de 25% a cifrei de afaceri fata de anul trecut cand acest indicator s-a cifrat la 35,5 milioane de euro. Potrivit reprezentantilor companiei, cresterea estimata pentru 2008 va fi generata pe de o parte de evolutia pietei in domeniu, iar pe de alta parte de extinderea afacerilor companiei. Eximtur a anuntat ca va deschide anul acesta doua noi agentii, o parte dintre acestea fiind in orase in care compania este deja prezenta. Eximtur detine in prezent, 10 agentii proprii, in Cluj, Bucuresti, Oradea, Sibiu, Baia Mare, Arad si doua in Timisoara.