RCI estimeaza o crestere cu 43% a profitului Transgaz
Autor:
Andrei Chirileasa
03.04.2008
Pentru 2009, analistii RCI estimeaza o crestere cu inca 30% a castigului Transgaz, pana la 263 mil. lei.
Potrivit estimarilor RCI, Transgaz a inregistrat o scadere a profitului net consolidat cu 13%, la 141 mil. lei (42,2 mil. euro), pe standardele internationale de contabilitate (IFRS). Cifra de afaceri consolidata a crescut anul trecut cu 14%, la 1,038 mld. lei (310 mil. euro).
Pentru acest an, RCI prognozeaza o crestere a afacerilor Transgaz cu 17%, la 1,21 mld. lei (327 mil. euro).
Transgaz a raportat un profit net neconsolidat (conform RAS) de 224 mil. lei (67 mil. euro), in scadere cu circa 6% fata de anul precedent, potrivit situatiilor financiare care vor fi dezbatute in cadrul adunarii generale a actionarilor.
"Iulie 2007 a reprezentat inceputul celei de a doua perioade de reglementare de cinci ani si noii parametri care stau la baza tarifelor au fost agreati la sfarsitul lui septembrie 2007. Acestia au generat o crestere a tarifului mediu de transport de aproximativ 30%", au explicat analistii de la RCI previziunile de crestere pentru urmatorii ani.
"Estimam o rata medie anuala de crestere a veniturilor din transport intern de 5,5% pentru perioada 2007-2016. Transgaz are in plan investitii de 1,1 mld. lei (excluzand participatia la proiectul Nabucco) pentru perioada 2008-2013, care vor induce o tendinta de crestere a bazei de active reglementate si, implicit, a profitului", au mai precizat analistii RCI.
Acestia indica un pret tinta pentru actiunile Transgaz de 277,1 lei/actiune, care indica un potential de crestere de 21% in urmatoarele 12 luni, fata de pretul de ieri din piata, de 229 de lei. Compania are o capitalizare de 725 mil. euro.
Transgaz s-a listat la Bursa la sfarsitul anului trecut, in urma unei oferte publice in valoare de 64 mil. euro. Oferta a fost intermediata de RCI si Intercapital Invest.