Viata la tara

Autor: Andrei Terian 21.03.2008
Aparut in deja prestigioasa colectie FictionLtd a Poliromului, Curcubeul dublu* al lui Alexandru Vlad este, de fapt, o antologie de foiletoane care incearca sa dobandeasca o aparenta de roman. Ce-i drept, in alte circumstante tertipurile prozatorului s-ar fi dovedit ingenioase.

Astfel, printre tabletele "originare", ce graviteaza in jurul unor subiecte rurale sau livresti, naratorul interpoleaza o serie de pasaje cu caracter memorialistic, poetic sau oniric. Menirea acestora din urma e dubla: pe de o parte, ele joaca rolul unui adeziv epic, care mimeaza coerenta naratiei, proiectand un ipotetic plan secund, de "profunzime", al cartii; pe de alta parte, fragmentele intercalate constituie niste oglinzi reflectorizante ce pun adesea in abis micronaratiunile insele.
Si totusi, reusesc ele sa inchege un roman (sau, in orice caz, o structura unitara)? Cred ca nu. Pe de o parte, pasajele interpolate inseamna prea mult in raport cu ansamblul. Si aceasta intrucat, oricum ar fi fost dispuse, tabletele aveau chiar ele o coerenta de atitudine pe care adaosurile nu fac decat s-o ingroase in mod inutil. Centrul coagulant al cartii este, fara indoiala, naratorul, care nici nu pare sa se fi desprins de autorul sau. Ca si Alexandru Vlad, povestitorul e un scriitor care locuieste la sat si fumeaza pipa. Si, mai ales, care se arata alergic la barbaria "civilizatiei". In fond, aceasta este ideea obsedanta a cartii, pe care protagonistul ne-o reaminteste pana la satietate: orasul, tehnica si (post)modernitatea au corupt iremediabil inocenta mirifica a satului.
Si nu e vorba aici de euroscepticism, ci pur si simplu de un neosamanatorism in care tezismul se afla la el acasa. Cam de pe la pagina 50, ne putem da seama ce contine restul cartii. Exista, de altfel, patru situatii stereotipe: daca povestitorul merge la oras, se intoarce in sat cu convingerea ca n-ar fi trebuit sa plece de acolo; daca se plimba prin sat, constata cu oroare ca orasul a patruns pana aici; daca iese in "natura", atunci are prilejul sa admire puritatea pasarilor, albinelor, cailor, cainilor s.a.m.d.; in fine, daca-i trece prin mana un "aparat", atunci acesta ori e inutil, ori "se strica".
Pe de alta parte, fragmentele intercalate reprezinta prea putin in raport cu intregul. Cartea nefiind proiectata din capul locului ca o structura inchegata, autorului ii era imposibil sa acopere prin cateva liftinguri deficientele ansamblului. Mai grav e insa ca pana si descriptivul, adica unul din punctele forte ale lui Alexandru Vlad, se ineaca acum in platitudine. Mimetice si banale, descrierile din Curcubeul dublu nu au nici savoarea metafizica si senzoriala din romanele lui Stefan Agopian, nici concentrarea paroxistica asupra realului din proza lui Gheorghe Craciun. Ca si restul cartii, descrierile merg in sensul laponei Enigel: de la iernat la pasunat.
Ce se intampla totusi atunci cand tezismul se intalneste cu descrierea pedestra? Raspunsul se afla in orice episod al cartii; insa, din ratiuni economice, ma voi opri asupra unei singure tablete: roiul (p. 32-36). Naratorul porneste de la un eveniment marunt (s-a trezit cu un roi de albine in gradina), pe care il inscrie apoi in memoria personala ("Imi aminteam din copilarie cum vreo sase viespi ma desfigurasera si ma orbisera si pe bunica tratandu-ma cu comprese muiate in spirt de otet. Parca luasem foc."), dar si in memoria culturala: "De albine s-au ocupat Aristotel, Caton, Varro, Pliniu, Palladius, Aristomachus, Vergiliu (Georgicele, cantul IV), poate si Goethe. De ultimul nu sunt sigur. Imi aminteam insa cartea incantatoare a lui Maurice Maeterlinck, cel care avea un stup de sticla pus pe birou, dar asta nu era nicio consolare. Cultura clasica nu ajuta cu nimic in astfel de situatii." Care e justificarea epica a unor asemenea digresiuni? Greu de spus. Amintirea din copilarie nu deschide o fanta biografica semnificativa, tot asa cum nici micul excurs cultural nu prefateaza o disertatie a la Odobescu. Pur si simplu prozatorul se simte obligat sa epuizeze "subiectul", sa ne spuna tot ce stie despre el.
Dar sa revenim la stup, pe care il descopera, de fapt, o sateanca. Tot ea, si fara incuviintarea naratorului, cheama "specialistii". E de la sine inteles ca, agresand "natura", cei doi reprezentanti ai "civilizatiei" sunt prinsi in niste rame nu tocmai favorabile: "Gogu e un betiv care arata crunt, pe fata lui gramadindu-se cicatrice si ciupituri de varsat. Nu stiu insa daca figura lui penala intimideaza in vreun fel zburatoarele prevazute cu ac. Inginerul Oancea e un individ subtiratic, cu mustata rara, intotdeauna zambitor, fragilizat de un viciu ascuns pe care nu l-am depistat inca. Dar e apicultor." Apoi, naratorul se retrage; nu vrea sa asiste la barbara operatiune. Dar, cand se-ntoarce, ii vede pe cei doi dandu-si in petec: "Trageau din tigari si miroseau a alcool. Oare albinelor le placea?". Ca si cum toate acestea n-ar fi fost de ajuns, brutalitatea celor doi (si, nu mai putin, "omenia" naratorului) se mai observa o data: "Gogu imi turna intr-un pahar de plastic in care am apucat sa vad o albina inotand disperata. Am aruncat lichidul pe furis in iarba de la picioare".
Ajungem, finalmente, la "morala": "Dimineata aveam sa mai vad ca pe tufa de coacaz - sau pe ce mai ramasese din ea dupa bajbaiala celor doi - se mai afla un ciorchine maroniu si agitat, mare cat o caciula. Le-am urmarit circumspect timp de cateva zile cum raman tot mai putine si mai disperate, probabil mai dispuse ca oricand sa-si verse focul pe cineva. (...) Ghemul lor se diminua incet si gradina imi ramase inaccesibila, cata vreme aceste orfane nu disparusera una cate una. Pe masura ce teama se micsora, crestea insa un sentiment de vinovatie, pana cand am simtit ca roiul e la loc, invizibil, la capatul potecii". Nu stiu daca v-au podidit lacrimile, dar eu prefer in continuare Puiul lui Bratescu-Voinesti.
In concluzie, nu-mi dau seama ce cauta Curcubeul dublu in colectia FictionLtd. Locul lui era mai degraba in Ego-grafii ori in Ego. Publicistica. Sau, si mai bine, in sertarul prozatorului.
*) Alexandru Vlad, Curcubeul dublu, Editura Polirom, Iasi, 2008, 296 p.