Tinerii cu doi ani experienta cer salarii de 700 euro
Autor:
Liviu Florea
21.03.2008
In acelasi timp, un absolvent de facultate, fara experienta, solicita de la angajator un salariu de minimum 300 de euro.
"Cu toate acestea, noi ii sfatuim pe cei care vin la targ sa nu se duca la angajatori cu aceste pretentii salariale, pentru ca sunt considerate exagerate", spune Nicoleta Anton, directorul de marketing al Catalyst.
In cadrul evenimentului Angajatori de Top de la Sala Palatului din Bucuresti, care se incheie sambata, cei peste 110 angajatori prezenti scot la bataie 3.000 de joburi, cele mai multe fiind in domeniul financiar-contabil, circa 600, si audit si consultanta - aproape 500. Pan a ieri, peste 3.000 de persoane si-au depus CV-ul pe site-ul organizatorilor evenimentului.
Pentru aceasta editie a targului de joburi, organizatorii se asteapta la un numar de 13.000 de vizitatori. Angajatori de top cauta absolventii institutiilor de invatamant superior, studentii aflati in ultimii doi ani de studiu, dar si tinerii profesionisti sub 35 de ani, cu experienta de maximum 7 ani pe piata muncii. Cele mai bine platite joburi, in medie, raman cele din IT, banking, auto si pharma.
La targ sunt prezenti angajatori din domeniul financiar-bancar (Bancpost, Raiffeisen Bank, GE Money, ING), IT&C (IBM, Novensys, Xerox, S&T, Vodafone, Orange, Zapp), FMCG (Kraft Foods Romania, Danone, Coca-Cola HBC, P&G, Tuborg), consultanta (Accenture, Deloitte, KPMG) si logistica (DHL).